Acasă » Uncategorized » Cătună, Greenpeace: CE Oltenia închide, practic, capacități nefuncționale, emisiile vor crește

Cătună, Greenpeace: CE Oltenia închide, practic, capacități nefuncționale, emisiile vor crește

2 februarie 2021
Uncategorized
energynomics

Bogdan Tudorache

O analiză realizată de un consultant, la cererea Greenpeace România, a arătat că planul de restructurare și decarbonare a Complexului Energetic Oltenia (CEO), în valoare totală de peste 1,3 miliarde de euro, duce la creșterea emisiilor totale de CO2 ale companiei cu 28% în 2030 și contravine principiilor de acordare a fondurilor europene. Greenpeace va solicita Comisiei Europene deschiderea unei anchete și a sesizat autoritățile responsabile din România.

”Analiza a fost făcută de un consultant extern și s-a raportat la planul de decarbonare al CEO care apare și pe internet. A pornit de la evoluția anticipată a puterii instalate la nivelul CEO, conform planului de restructurare. Din calculele rezultate au reieșit aceste cifre”, a declarat, pentru energynomics.ro, Vlad Cătună, coordonator de campanii la Greenpeace România.

”CEO face tranziția doar pe hârtie, pentru că la nivelul companiei există o putere instalată de circa 3.750 MW, însă niciodată nu se folosesc toți cei 3.750 MW, iar vârfurile ajung la 2.500 MW – și atunci ce se scoate din funcțiune sunt capacități care oricum nu funcționau. Astfel, 45% din capacitatea instalată nu e niciodată folosită. În plus, se trec pe gaze aproape 1.300 MW, și de aici apar diferențele (în creșterea emisiilor)”, ne-a explicat el.

Planul de restructurare și decarbonare creionat de Complexul Energetic Oltenia este urmarea nereturnării previzibile a ajutorului de salvare în valoare de 252 milioane de euro, primit de companie de la guvernul român la începutul anului trecut, prin OUG 12/2020, susține organizația de mediu.

Scopul planului de restructurare al CEO este de a demonstra restabilirea viabilității companiei pe termen lung. Implementarea lui – fiind vorba de un ajutor de stat – trebuie să fie aprobată de Comisia Europeană. Guvernul a adoptat în noiembrie 2020 un memorandum, prin care se angajează să susțină, prin bugetul de stat, schema de ajutor de stat pentru restructurarea companiei, în valoare de 1,326 miliarde de euro. CEO așteaptă validarea planului de către Comisia Europeană.

CEO își propune să folosească cărbunele chiar și în 2030, fără a-și stabili un termen de eliminare a acestui combustibil din producția de energie. O parte din capacitățile actuale mai puțin folosite vor fi înlocuite în principal cu centrale noi pe gaze, ce contribuie la bilanțul de emisii nocive și câteva parcuri de fotovoltaice, care vor avea o importanță neglijabilă (sub 6%) în mixul de energie pe care CEO intenționează să o vândă în următorul deceniu.

Conform analizei planului de restructurare, emisiile totale ale CEO vor crește în 2030, comparativ cu 2020, cu peste 28%. Mai precis, contrar direcției de decarbonare declarate de companie, emisiile anuale totale ale companiei vor crește între 2020 și 2030 de la 7 Mt CO2/an în 2020 la aproximativ 9 Mt CO2/an în 2030, cu un maxim de 10.7 Mt CO2/an în 2024.

„Asistăm la un paradox: CEO solicită miliarde de euro pentru un plan de decarbonare care va crește producția de emisii de gaze cu efecte de seră. An de an, centralele pe cărbune înregistrează pierderi, fiind o povară pentru bugetul de stat. Fiecare cetățean al României trebuie să știe că plătește – fără să fie întrebat – pentru a continua să fie poluat de către această industrie, deși potențialul României pentru energie regenerabilă este uriaș. Problemele de sănătate și mediu generate generate de acest ucigaș tăcut sunt cu mult mai mari decât beneficiile”, a mai spus Vlad Cătună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *