Bogdan Tudorache
Consiliul Concurenței a acceptat angajamentele asumate de Hidroelectrica pentru a elimina îngrijorările de natură concurențială în cadrul identificate investigației privind un posibil abuz de poziție dominantă pe piața producției și comercializării energiei electrice, a anunțat instituția.
Angajamentele vizează modul în care Hidroelectrica va comercializa energia produsă pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) și pe Piața de Echilibrare (PE).
Astfel, compania se angajează să ofere la vânzare pe PZU o cantitate de energie electrică la un preț maxim determinat pe baza prețului prevăzut în cadrul contractelor la termen.
În același timp, Hidroelectrica se angajează să separe, în cadrul companiei, activitatea de ofertare pe PE de cea de ofertare pe PZU.
Implementarea acestui set de măsuri va conduce la beneficii directe și imediate pentru toți participanții pe piețele de energie electrică, fiind de natură a conduce la creșterea cantităților tranzacționate, de către companie, pe piețele spot și la diminuarea cantităților de energie reprezentând dezechilibrele generate în Sistemul Energetic Național (SEN), care pot afecta negativ consumatorii, prin creșterea prețului energiei electrice.
Perioada de monitorizare a implementării angajamentelor de către Hidroelectrica este de 3 ani.
Investigația Consiliului Concurenței, declanșată în septembrie 2018, a vizat un potențial abuz de poziție dominantă pe piața producerii și comercializării energiei electrice, manifestat printr-un comportament de ofertare prin care a limitat cantitatea de energie comercializată pe unele segmente de piață (în principal, pe PZU), în scopul realizării unor vânzări la prețuri semnificativ mai ridicate pe PE.