Renovatio are planuri majore în domeniul mobilității electrice, rețeaua începută în 2016 având astăzi aproape 300 de puncte de încărcare în marile orașe și coridoarele principale de transport, urmând să depășească 400 de puncte de încărcare până la finalul anului 2021, a spus Alexandru Teodorescu, Managing Partner Renovatio, în cadrul conferinței „Digitalizare și Eficiență energetică – Cluj-Napoca”, organizate de Energynomics.
”Acoperim în aceste moment peste 2.500 de km din coridoarele de transport din România și am constatat că deja soluțiile implementate nu mai sunt îndeajuns. Ne-am orientat către stații de încărcare din 80 în 80 km, pentru a oferi un confort cât mai mare celor care se deplasează electric, iar în acest moment numărul lor a crescut. Direcția de dezvoltare va fi, în primul rând, de a crește numărul punctelor de încărcare din zonele de tranzit, dar și de a deschide noi puncte multi-charge pe coridoarele principale”, a spus Teodorescu.
Renovatio beneficiază, începând cu 2017, de un proiect cofinanțat de UE prin programul CEF Transport – Connecting Europe Facility, fapt ce i-a permis să accelereze dezvoltarea rețeiei, în special de-a lungul principalelor coridoare ale rețelei de transport pan-europene TEN-T.
”În ceea ce privește strategia urbană, ne uităm la zonele în care clienții își lasă mașina la încărcat. Până acum focusul a fost pe centre comerciale, parcări, hoteluri, restaurante – zone în care mașinile stau cel puțin 1-2 ore la încărcat. Dar, ca și în cazul zonelor de tranzit, am constatat că această abordare devine insuficientă. De aceea, strategia noastră pentru dezvoltarea urbană este de a crea hub-uri de încărcare, cu minimum 4-5 stații de încărcare rapidă și ultra-rapidă, pentru a acoperi nevoile celor care folosesc mașina electrică pentru business. În zonele comerciale vom instala cât mai multe puncte de încărcare normală AC (curent alternativ), unde, de asemenea, clientul își lasă mașina pentru o perioadă mai mare de timp”.
Statisticile europene arată că o mașină staționează peste 90% din durata de viață. ”Vom veni cu soluții de încărcare AC în zonele de aglomerare urbană – blocuri de locuințe, unde este foarte dificil de a aduce energie, deși ai locuri de parcare închiriate. Vom lansa în luna următoare două abonamente, unul dedicat acestui tip de clienți, care au nevoie de încărcare peste noapte la niște tarife foarte bune, iar al doilea tip, pentru clienții care utilizează mașina electrică în scopuri de business, deci au nevoie de o încărcare rapidă și o utilizează un număr mare de km pe zi. Pentru aceștia vom recurge la încărcarea DC (în curent continuu), prin stații rapide și ultrarapide”, a mai adăugat el.
”Vom instala în următorii ani și stații de încărcare ultra-rapide, de peste 150 kW, pentru a ne adresa celor aflați în tranzit, utilizatori ai noilor generații de vehicule electrice. Ținta noastră este ca un astfel de vehicul să petreacă la încărcare mai puțin de 15-20 de minute”.
Renovatio se axează, însă, pe toți combustibilii alternativi.
”În primă fază, intenționăm să deschidem, în zonele de tranzit, stații mari, multi-charge, unde să oferim cel puțin 10-15 puncte de încărcare rapidă și ultra-rapidă, dar și alte soluții, cum ar fi gazul natural comprimat (CNG), iar, pe viitor, soluții pentru alimentarea cu hidrogen. Am depus proiecte și încercăm să obținem finanțări pentru producția de hidrogen verde, conectat la surse regenerabile, în așa fel încât amprenta de carbon a celor care vor utiliza în viitor soluții pe hidrogen să fie cât mai mică. Mă refer în special la transportul de marfă – camioane, dubițe – care au un impact semnificativ din perspectiva emisiilor de noxe”.
Conferința „Digitalizare și Eficiență energetică Cluj-Napoca” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri ABB, Cargus, Claritech, CREESC, Eaton, Enel X România, EnergoBit, Kawasaki Gas Turbines Europe, Photomate, Renovatio, Simtel, Wiren.
Peste 220 de persoane s-au înscris pe platforma MyConnector pentru a participa la dialog.