Acasă » Electricitate » Distribuţie » ABB prezintă soluții smart grid şi de încărcare a vehiculelor electrice la IEAS

ABB prezintă soluții smart grid şi de încărcare a vehiculelor electrice la IEAS

8 septembrie 2014
Distribuţie
Bogdan Tudorache

###author###

ABB România va participa la International Electric & Automation Show 2014 care va avea loc în perioada9-12 septembrie 2014 cu soluții pentru protecție și control al transportului și distribuției energiei electrice. Produsele implementează standardul IEC 61850.

Soluțiile pentru produse de joasă tensiune – cum ar fi Casa Intelgentă și Controlul Inteligent al Clădirilor (KNX) vor fi de asemenea prezentate de către ABB la IEAS 2014. ABB i-bus® KNX este sistemul de instalații electrice pentru aplicații în casa modernă și controlul clădirilor. ABB i-bus® KNX se bazează pe tehnologia KNX, primul standard din lume dedicat controlului tuturor tipurilor de clădiri inteligente – industriale, comerciale sau rezidențiale.

“Eficiența energetică și siguranța rețelelor electrice reprezintă elementele cheie, comune tuturor soluțiilor avansate prezentate de ABB la IEAS 2014”, a spus Tomasz Wolanowski, Country Manager al ABB Romania.

Sistemele pentru încărcarea vehiculelor electrice sunt un alt domeniu interesant prezentat la standul ABB de anulacesta. Stația de încărcare Terra 23 multi-standard DC combină standardizarea industrială cu tehnologia de încărcare rapidă pentru susținerea generației viitoare de vehicule electrice. Mai mult, conectivitatea inteligentă a stației de încărcare permite monitorizarea ei de la distanță, mentenanța și îmbunătățirile funcționale asigurând astfel clienților toate instrumentele necesare obținerii de statistici și rapoarte precise.

Un exponat atractiv va fi robotul IRB 140 – mic, puternicși rapid, utilizat atât pentru aplicații industriale, cum ar fi sudura cu arc electric, asamblarea, manipularea, deservirea mașinilor-unelte, ambalare– cât și pentru aplicații non-industriale, cum ar fi cele în domeniul arhitecturii și design-ului interior.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *