Acasă » Interes general » Acordul offshore Exxon-Petrom cu Ucraina, întârziat de criza politică

Acordul offshore Exxon-Petrom cu Ucraina, întârziat de criza politică

28 ianuarie 2014
Interes general
Bogdan Tudorache

###author###

Guvernul ucrainean a anunțat chiar înainte de demisia primului ministru Mikola Azarov  că intenţionează să semneze un acord de împărţire a producţiei (PSA) cu un consorţiu occidental condus de ExxonMobil, consorţiu din care face parte şi Petrom.

Acordul priveşte zăcământul de petrol şi gaze naturale Skifsa din Marea Neagră, a declarat luni ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavytsky, citat de Interfax.

Cu toate că semnarea a fost anunțată inițial de guvernul ucrainean pentru luna februarie, Ucraina se află într-o criză politică profundă care ar putea întârzia această dată.

Premierul ucrainean Mikola Azarov a anunţat azi că şi-a prezentat demisia, într-un comunicat postat pe site-ul Guvernului, în momentul în care începea o şedinţă extraordinară a Parlamentului asupra crizei din ţară. Iar anterior, oficialii de la Kiev anunțaseră că acest acord va fi semnat în luna ianuarie 2014.

„În luna februarie vom semna, preşedintele ExxonMobil a fost la Kiev săptămâna trecută”, a spus ieri Stavytsky, citat de economica.net, fără a oferi însă o dată precisă la care va fi semnat acordul.

În luna august 2012, un consorţiu format din ExxonMobil Corp., Royal Dutch Shell PLC, OMV Petrom SA şi firma ucraineană de stat Nadra Ukrainy a câştigat o licitaţie pentru a dezvolta un zăcământ de petrol şi gaze naturale amplasat în apele teritoriale ale Ucrainei. Ulterior, în luna septembrie 2013 biroul de presă al Preşedinţiei ucrainene a informat că Eduard Stavytski şi reprezentanţii Exxon, Shell şi Petrom au semnat un memorandum, urmând ca acordul final să fie semnat în luna ianuarie 2014.

Amplasat în zona de nord-vest a Mării Negre, în apropiere de România, blocul Skifsa ar urma să necesite investiţii de 10-12 miliarde de dolari dar se estimează că va produce 3-4 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an.

Acordul cu consorţiul condus de ExxonMobil se înscrie în strategia autorităţilor de la Kiev de a diversifica sursele de aprovizionare cu energie în ideea de a reduce dependenţa de importurile din Rusia, principalul furnizor de gaze naturale al Ucrainei.

La începutul lui 2013, Guvernul ucrainean a semnat un acord de 10 miliarde de dolari cu grupul petrolier Royal Dutch Shell pentru explorarea resurselor de gaze de şist la blocul Yuzivska din estul Ucrainei. De asemenea, în luna noiembrie a anului trecut Ucraina a semnat un alt acord în valoare de 10 miliarde de dolari cu grupul petrolier american Chevron, pentru explorarea şi producţia de gaze de şist la blocul Olesska, din vestul Ucrainei.

 

 

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *