Acasă » Petrol și Gaze » ACROPO așteaptă în iulie sau august documentele privind dezvoltarea Neptune Deep de la OMV Petrom și Romgaz

ACROPO așteaptă în iulie sau august documentele privind dezvoltarea Neptune Deep de la OMV Petrom și Romgaz

18 iunie 2023
Petrol și Gaze
energynomics

Resursele de gaze offshore din Marea Neagră sunt foarte promițătoare, iar Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO) estimează că OMV Petrom și Romgaz vor depune documentele privind proiectul Neptune Deep în iulie sau august, a declarat Anca Dunca, vicepreședintele instituției, în cadrul celei de-a noua ediții a Energy Strategy Summit, organizate de Energynomics.

”În 2020 a fost deschis proiectul Media Development și a fost pus în producție în iunie. Așteptăm cu interes notificarea proiectului Neptun Deep. Eu ca sper ca în iulie sau cel târziu la începutul lunii august să avem și notificarea privind proiectarea pentru Neptune Deep”, a spus Dunca.

Totodată, ACROPO privește cu încredere perspectiva dezvoltării industriei de eoliene offshore în Marea Neagră, iar Guvernul lucrează intens la o legislația care să confere ACROPO responsabilitatea supervizării acestor investiții. Concret, obiectul de activitatea al ACROPO va fi completat cu gestionarea dezvoltării de proiecte eoliene offshore.

Potrivit Ancăi Dunca, proiectul de lege ar putea fi adoptat în această toamnă, astfel încât România să înceapă ”acest notabil și mult așteptat proiect” care ar putea furniza, etapizat, și o ”oarecare” independență energetică.

”Lucrăm la acest proiect împreună cu Ministerul Energiei. Ne dorim ca România să facă pași importanți către securitatea energetică”, a subliniat Dunca.

Energy Strategy Summit 2023 a fost organizat de Energynomics cu sprijinul ABB, ASTRASUN Solar, BCR, CEZ Romania, Eaton Electric, Electrica Furnizare, Electro Service RB, Elektra Renewable Support, EnergoBit, Enevo Group, E.ON, Finder, Huawei, MET România Energy, OMV Petrom, OX2 România, Phoenix Contact, Photomate, ProCredit Bank, REI Grup, Renomia Gallagher, Romgaz, Schneider Electric, Signify, Transelectrica, Taw Energy, Volt, WIKA, Wiren, Alexandrion Group, Aqua Carpatica, Klarmedia și Mobexpert.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *