Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) Electrica a aprobat, cu 100% din voturile deținute de acționarii prezenți, propunerile Consiliului de Administrație privind proiectul de fuziune prin absorbție a celor trei operatori de distribuție a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica (SDEE Transilvania Nord, SDEE Transilvania Sud, SDEE Muntenia Nord), precum și propunerile aferente proiectului de fuziune a celor două societăți de servicii energetice – Filiala de Întreținere și Servicii Energetice Electrica Serv SA (FISE) și Servicii Energetice Muntenia SA (SEM).
Începând cu data de 1 ianuarie 2021, noua entitate rezultată în aria de distribuție va avea denumirea „Distribuție Energie Electrică România SA” (DEER). În procesul care vizează cei trei operatori de distribuție, societatea absorbantă va fi SDEE Transilvania Nord, iar în cel al companiilor de servicii energetice societatea absorbantă va fi Filiala de Întreținere și Servicii Energetice Electrica Serv SA (FISE).
În acest context, rolul activității de distribuție pe lanțul valoric se modifică, iar obiectivele principale ale strategiei definite pentru acest segment au în vedere îmbunătățiri și optimizări pe trei dimensiuni: performanța operațională, calitatea serviciilor și optimizarea costurilor la consumatorul final. La acestea se adaugă și direcțiile strategice pe termen lung, axate pe consolidarea și dezvoltarea modelului de afaceri, coroborat cu pregătirea rețelelor de distribuție pentru a face față provocărilor tranziției energetice.
În anul 2019, cei trei operatori ai Grupului Electrica au distribuit aproximativ 17,7 TWh, ceea ce reprezintă aproximativ 40% din energia electrică totală distribuită la nivel național către utilizatorii finali.
În ceea ce privește zona de servicii, obiectivul principal este de a deveni un furnizor integrat de soluții energetice, cu beneficii precum: management și guvernanță unitare, sinergii organizaționale, activitate comercială îmbunătățită, ofertă de servicii integrată, precum și transfer de cunoștințe și dezvoltarea capacității de execuție a lucrărilor.
Cele două proiecte de fuziune se înscriu în linia direcțiilor de transformare și optimizare a activității Grupului Electrica, demarate odată cu listarea la bursă. În cei cinci ani de la listare, Grupul Electrica a devenit cel mai mare investitor în infrastructura energetică a țării, cu un total de 3,4 miliarde lei investiți, la care se adaugă planul aflat în derulare pentru anul 2020, în valoare de 600 milioane lei.
„Odată cu listarea la bursă, planurile Grupului Electrica au devenit din ce în ce mai ambițioase și au avut ca premisă trecerea business-ului la nivelul următor, astfel încât consumatorii noștri să beneficieze de servicii la standarde dintre cele mai înalte. Astăzi, ne aflăm în fața unei noi etape din viața Grupului, care marchează accelerarea procesului de transformare prin care trece și generează noi sinergii care să aducă plusvaloare tuturor părților implicate.
Avizul pozitiv al acționarilor noștri pentru cele două proiecte de fuziune reprezintă încă un pas important în implementarea strategiei Grupului Electrica pentru perioada 2019-2023 și contribuie la îndeplinirea obiectivului nostru de a deveni o organizație mai robustă, mai performantă și mai eficientă,” a declarat Corina Popescu, director general, Electrica.