Acţiunile Electrica (simbol bursier EL) au închis miercuri la un nou preţ record la Bursa de Valori București (BVB), 11,32 lei/unitate, fiind a cincea ședință bursieră consecutivă de creștere pentru distribuitorul de energie.
Judecată prin prisma acestei cotații, capitalizarea companiei se ridică la 3,916 miliarde de lei (891,44 milioane de euro). Compania a făcut și cel mai mare rulaj de pe piața principală a BVB, 11,73 milioane de lei, menționează Mediafax.
Cea mai mare cotație anterioară fusese de 11,25 lei pe acțiune, înregistrat chiar în prima zi de tranzacție pe bursă, 4 iulie, ceea ce înseamnă un randament de aproape 3% pentru cei care au cumpărat acțiuni la prețul de listare, 11 lei pentru o acțiune.
Pentru cumpărătorii de acțiuni cu discount, randamentul s-a situat miercuri la 8,33%. Totuși, după ce tranzacționarea a debutat, prețul scăzuse și sub cel de listare.
Brokerii citați de cotidianul Bursa consideră că evoluția pozitivă a acțiunilor Electrica s-ar putea datora schimbărilor anunțate pentru Consiliul de Administrație al companiei, care conține nume ce au dovedit în timp competență în afaceri, precum și posibilității ca distribuitorul să urmărească recuperarea controlului unor active scoase de Enel la vânzare.
Sectorul energetic a susţinut miercuri evoluţia pozitivă a pieţei, cu o creştere a BET NG de 0,2%, similară cu avansul BET FI, indice compus din cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea (FP), scrie tot Mediafax. Lichiditate mai ridicată de 1 milion de lei pe piaţa principală au mai consemnat acţiunile Fondul Proprietatea, de 4 milioane de lei, şi cele ale Romgaz , de 1,24 milioane de lei.