Acțiunile companiei ruse Rosneft, cel mai mare producator de petrol din lume listat la bursă, au atins cel mai scăzut nivel din ultimele 10 luni, după ce SUA l-au inclus pe directorul executiv Igor Sechin pe o listă a persoanelor supuse sancțiunilor.
Acțiunile au pierdut 1,7 la sută până la 219,8 ruble la încheierea ședinței de tranzacționare de la Moscova. A fost a șase zi consecutivă de scădere ceea ce a dus valoarea acțiunilor la cota cea mai redusă din 19 iunie 2013. Valoarea titlurilor de depozit (GDR) ale Rosneft a scăzut cu 1,8 la sută la Londra, la cel mai slab nivel din septembrie 2012. Compania se numără printre cele șase entități asociate autorităților guvernamentale ruse ale căror calificative au fost coborâte de către Standard & Poor’s la BBB-, cel mai scăzut rating recomandat pentru investiții, la finalul ședinței de tranzacționare.
A fost a șasea zi consecutivă de scădere a acțiunilor Rosneft
„Este destul de neplăcut atunci când CEO-ul celei mai mari companii petroliere este plasat pe o asemenea listă”, a declarat pentru Bloomberg, Alexei Kokin, analist la UralSib Financial Corp. „Este foarte important să știm dacă și compania va fi sancționată în viitor.”
Administrația Obama a impus sancțiuni la adresa lui Sechin și a altor șase oficiali ruși, precum și asupra a 17 companii apropiate președintelui rus Vladimir Putin din industria bancară, energie și infrastructură. Sancțiunile sunt aplicate în colaborare cu Uniunea Europeană, care luni a adăugat 15 nume pe propria sa listă.
Statoil și Rosneft amână operațiunile de forare din Rusia
Într-un alt report, Bloomberg a anunțat, de asemenea, că Statoil ASA a amânat o operațiune de forare planificată împreună cu Rosneft. Cele două companii, care au semnat un acord în 2012 pentru a explora mai multe perimetre offshore și onshore, au amânat pentru anul viitor începerea unui proiect pilot în legătură cu un zăcământ de petrol din Siberia de Vest, a declarat Knut Rostad, un purtător de cuvânt al companiei de stat norvegiene. Decizia a fost luată „recent” din pricina unor dificultăți în exploatare și nu are legătură cu tensiunile din Ucraina, a spus el.
„Printre altele, condițiile de iarnă au făcut imposibil transportul sondelor potrivit programării”, a explicat el.
Lars Christian Bacher, șeful diviziei de dezvoltare și producție internațională a companiei, a declarat pe 14 aprilie, într-un interviu pentru Reuters, că primul dintre cele trei puțuri vor fi forate în acest an.
Sursa
Bloomberg