Activiștii Fridays for Future din Germania protestează împotriva Siemens pentru implicarea sa în controversatul proiect minier Adani din Australia. Activiștii au lansat vineri manifestații în fața sediilor Siemens din Germania, susținând că, în timp ce Siemens „promite în Germania să-și asume responsabilitatea pentru climă și să devină neutră din punct de vedere al carbonului până în 2030, [susține] un proiect desuet în Australia, precum și distrugerea planetei și viitorului”.
Siemens a semnat un contract pentru furnizarea infrastructurii de semnalizare feroviară pentru linia de la o mină de cărbune din Queensland. Surse din industrie au declarat pentru Handelsblatt că valoarea contractului este de circa 20 de milioane de euro, potrivit CLEW.