Acasă » Interes general » Activitatea companiilor Primăriei București, suspendată de procesul cu Prefectura

Activitatea companiilor Primăriei București, suspendată de procesul cu Prefectura

17 aprilie 2019
Interes general
energynomics

Prefectura București cere Tribunalului București să anuleze actele subsecvente hotărârilor de înființare a companiilor municipale. Prin aceste documente s-au făcut o parte din majorările de capital ale societăților comerciale, s-au adoptat bugetele și actele adiționale prin care s-au delegat principalele servicii publice, conform Hotnews.ro.

Acțiunea Prefecturii vine după ce Curtea de Apel București a anulat, într-un proces deschis de USR, hotărârile de înființare a companiilor municipale deoarece acestea au fost aprobate ilegal, cu majoritate simplă, nu cu votul a două treimi dintre consilierii generali, așa cum cere legea.

Gabriela Firea le-a cerut luni consilierilor generali, inclusiv celor din opoziție, să aprobe patru hotărâri de confirmare a înființării companiilor Consolidări, Parking, Eco-Igienizare și de Iluminat Public. „Așa cum am găsit o soluție în cazul Companiei Termoenergetica, sunt convinsă că și în cazul altor domenii vom găsi soluții tehnice, viabile (…) Toate companiile despre care am vorbit în această perioadă au fost înființate conform unei legi care este încă în vigoare, au fost înființate cu foarte multă bună-credință, pentru servicii de calitate la prețuri corecte”, a spus Firea, care a susținut că aceste companii au fost înființate „tocmai pentru a lupta cu hoția de la PMB”.

Aceasta a argumentat că acest model este „folosit de mari capitale, doar în București nu trebuie să funcționeze”. „Totuși, cred că putem ajunge la un acord să salvăm măcar câteva dintre aceste companii, pentru a avea servicii de calitate la prețuri corecte. La consolidări, avem zero realizări în anii precedenți. (…) Vom avea în scurt timp 5 clădiri consolidate complet, 70 sunt deja puse în siguranță. E un lucru greu care s-a produs, s-a muncit din greu, această companie trebuie salvată”, a mai spus ea.

Toate actele subsecvente sunt suspendate de drept după ce Prefectura a demarat acțiunea în instanță, practic activitatea companiilor vizate fiind blocată în acest moment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *