Acasă » Electricitate » ACUE: Măsurile luate peste noapte agravează criza din sectorul energetic

ACUE: Măsurile luate peste noapte agravează criza din sectorul energetic

2 septembrie 2022
Electricitate
Bogdan Tudorache

Stabilirea prețului mediu de decontare pentru furnizorii de energie electrică este o prevedere neconstituțională, contrară legislației europene și naționale, iar implementarea noilor măsuri nu se poate face de pe o zi pe alta, ci numai după un interval de minimum 30 de zile, afirmă federația ACUE, după publicarea noilor modificări ale OUG 27.

”Schema de sprijin se prelungește până la 31 august 2023, dar nu există în documentele publicate de autorități niciun studiu de impact bugetar și nici garanția alocărilor bugetare. Nu este propusă nicio soluție imediată pentru asigurarea energiei necesare funcționării rețelelor de distribuție”, susțin membrii ACUE.

Modificările OUG 27/2022, în forma publicată, vor duce la deteriorarea semnificativă a situației financiare a operatorilor economici din zona de furnizare și distributie a energiei, întrucât le impune pierderi financiare și economice semnificative, nerecunoscute prin modalitatea de rambursare sau în tariful de distribuție.

Activitatea de furnizare și distribuție înregistrează deja pierderi de sute de milioane de euro, ca efect al legislației în vigoare. Ignorarea costurilor reale contravine principiilor constituționale, legislației europene și naționale în domeniu.

Valoarea prețului mediu ponderat de decontare a energiei electrice a fost stabilită netransparent și sub prețurile din piață, înregistrate pe platformele de tranzacționare și evidențiate în rapoartele OPCOM. Autoritățile au vizibilitate totală în ceea ce privește evoluția prețurilor pe piața angro de energie electrică, dar nu au arătat niciun calcul care să susțină valorile incluse în noile reglementări. Realitatea este cu totul alta, iar autoritățile știu care este nivelul de preț la care s-au făcut deja achiziții. ACUE consideră că este o decizie cinică, expresia unei lipse de considerație față de mediul de afaceri.

“Nu se pot impune pierderi ca efect al legislației. Orice intervenție în formarea prețurilor nu trebuie să aibă drept rezultat costuri suplimentare pentru participanții la piață, într-un mod discriminatoriu. Astfel de decizii trebuie să fie clar definite, transparente, verificabile și nediscriminatorii”, spune Daniela Dărăban, Directorul Executiv al ACUE, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie.

După luni de creștere accelerată a prețurilor pe piața angro, perioadă în care autoritățile au asistat în mod pasiv, peste noapte a fost stabilit un preț maxim pentru decontarea sprijinului acordat consumatorilor de energie electrică, sub prețul pieței și sub costul achitat de furnizori.

Federația ACUE înțelege nevoia introducerii unor mecanisme de control, care să asigure evitarea unor derapaje nepotrivite pe lanțul valoric al sectorului energetic, dar aceste măsuri trebuie să fie în limitele constituționale, aliniate cu legislația din domeniul energetic și calibrate în funcție de rolul și provocările fiecărui sector din domeniul energetic.

”Cu toată responsabilitatea, ne simțim datori să atragem atenția asupra riscului ca, în situația foarte probabilă în care unii furnizori de energie electrică vor ajunge în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile de serviciu public, mecanismele specifice de furnizor de ultimă instanță să nu mai funcționeze efectiv și eficient.  Preluarea unui portofoliu foarte mare de clienți de către ceilalți operatori desemnați nu va fi posibilă, având în vedere situația financiară precară a tuturor furnizorilor de energie și faptul că lipsa de lichiditate nu o să permită achiziții suplimentare de energie electrică, la prețurile actuale de pe piața angro”, susțin oficialii ACUE.

În același timp, pentru activitatea de distribuție de energie, soluțiile adoptate vin cu o întârziere de 6 luni și adresează parțial situația critică în care au ajuns operatorii de distribuție. Pentru perioada în care s-a decis înghețarea tarifelor se corectează soluția capitalizării diferențelor de cost prin “activ reglementat”, care să fie recunoscut ulterior de-a lungul unei perioade de 5 ani, dar nu este propusă nicio soluție imediată pentru asigurarea energiei necesare funcționării rețelelor de distribuție.

”ACUE solicită o revizuire a noilor modificări pentru a se evita blocajul total al pieței și discontinutăți în alimentarea cu energie a clienților. Face un nou apel la responsabilitate și la o colaborare autentică între autorități și industrie pentru analiza comună a datelor și asumarea unor decizii corecte. Situația este critică, mult prea serioasă și afectează în mod direct continuitatea serviciilor de furnizare și distribuție”.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *