Acasă » Petrol și Gaze » Procesare » Administrator judiciar: O companie chineză, interesată de Oltchim

Administrator judiciar: O companie chineză, interesată de Oltchim

13 iulie 2015
Petrol și Gaze
energynomics

Reprezentanţii unei companii chineze de petrochimie vor avea în această săptămână o întâlnire cu administratorii judiciari ai Oltchim, fiind interesaţi să cumpere combinatul şi să exploateze în România ţiţei, scrie Mediafax.

Unul dintre administratorii judiciari, avocatul Gheorghe Piperea, spune că Oltchim va avea profit în acest exercițiu financiar, după ce în prima jumătate de an a făcut un profit operațional de 1 milion de euro, și că unitatea ar putea fi vândută cel mai probabil la începutul anului viitor.

„Compania din China are interesul să exploateze nişte rezerve de petrol inedite ca problemă. După ce se exploatează o resursă convenţională, o sondă de petrol, 65% din rezerva totală de petrol rămâne acolo neexploatată, întrucât este prea vâscoasă pentru a putea fi extrasă. Iar ei deţin tehnologie care le permite exploatarea acestei rezerve de două treimi din rezerva de petrol care nu se poate exploata prin tehnologie convenţională”, a afirmat Piperea.

„Etilena, din care se face PVC, este un produs al unei fracţii de petrol. La fel şi propilena, din care se fac polioli, care este marfa care se vinde cel mai bine la export de către Oltchim”, a mai spus avocatul.

Numele companiei din China nu a fost încă dat publicității. Compania de stat din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru minim 307 milioane de euro. Statul a încercat în repetate rânduri privatizarea Oltchim, dar fără success.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *