CEZ România va continua să investească anual între 40 și 50 milioane euro în reţelele de distribuţie de energie electrică, dar statul român trebuie să investească în capacităţile de producţie, a declarat marţi Adrian Borotea, directorul de afaceri corporatiste al CEZ România, citat de Mediafax.
Anterior, CEZ Distribuție a anunțat că investițiile de anul trecut în rețele electrice s-au ridicat la aproape 400 milioane de lei. Cifra a venit ca urmare a faptului că autoritățile de coordonare și reglementare alături de Electrica au acuzat distribuitorii privați, intrați pe piață după 2005 prin privatizarea unei părți a activelor Electrica, de nerespectarea clauzelor contractuale privitoare la obligația de a face investiții din surse proprii, nu prin creșterea prețurilor la consumator pentru acumularea banilor de investiții.
În anii trecuți CEZ România a dat constant publicității nivelul investițiilor pe care le-a făcut în rețelele sale de distribuție. În plus, compania a denunțat și ANRE de faptul că descurajează investițiile în distribuție prin faptul că nu le recunoaște în tarife. Adrian Borotea menționa la finalul anului 2012 că firmei de distribuție din grupul ceh nu i se recunoșteau în tarife circa 500 milioane de lei, investiții realizate. Totodată, compania recunoștea că în ciuda eforturilor făcute, doar 15% din rețea era modernizată.
ANRE a coborât anul trecut rata de rentabilitate a distribuitorilor, coborând plafonul de la 10% la 8,5%. Rata de rentabilitate poate crește cu 0,5% dacă distribuitorul va investi în contorizarea inteligentă a consumului. România trebuie să introducă sistemul smart metering în distribuția și furnizarea de energie până în 2020.
Potrivit comunicatului ANRE citat de business24, modificarea metodologiei a fost determinată de necesitatea efectuării investițiilor pentru asigurarea fiabilității rețelelor de distribuție a energiei electrice și creșterii calității serviciului în condiții de eficiență energetică.