Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » ADX Energy va investi 100 milioane de euro în România

ADX Energy va investi 100 milioane de euro în România

energynomics

ADX Energy, titularul concesiunii „Parţa” pentru explorarea convenţională a zăcămintelor de petrol şi gaze naturale din zona Timişoarei, a investit câteva milioane de euro în România şi va efectua noi injecţii de capital, care vor urca în timp până la 100 de milioane de euro, pentru explorarea hidrocarburilor convenţionale, spune Paul Fink, managing director pentru România al ADX Energy.

„Am investit câteva milioane de euro în România. Aceasta doar pentru prima fază pentru obţinerea concesiunii de la statul român, analiza datelor şi prima colectare de date geofizice în zonă, pentru care statul va încasa venituri la începutul producţiei”, spune Paul Fink.

„Când ajungem la următoarea etapă în care efectuăm forajele, bineînţeles că investiţiile vor fi mai mari, fiind vorba aici de sume investite local care se apropie de 100 milioane de euro. Acestora le sunt asociate de asemenea şi venituri fiscale colectate şi locuri de muncă suplimentare.”

În noiembrie 2012, ADX Energy, o companie austriaco-australiană listată la bursă, a primit de la statul român concesiunea zonei Parţa, însemnând dreptul şi comanda fermă de a prospecta după petrol şi gaze naturale în această zonă. Unii proprietari se opun prospecţiunilor, de teama explorărilor după gaze de şist.

„Contrar informaţiilor vehiculate eronat, ADX Energy nu este implicată în prospectarea după gaze de şist şi a semnat în mod expres că nu va prospecta după gaze de şist”, spun oficialii companiei.

„În regiunea concesionată, care se întinde de la Timişoara până în vest către Jimbolia, nu s-a putut confirma până în prezent de către experţi români şi internaţionali, faptul că există potenţial pentru gaze de şist. Dimpotrivă, nu există absolut deloc potenţial de gaze de şist în Banat. Cu metodele de explorare şi prospectare utilizate se urmăreşte exclusiv identificarea zăcămintelor convenţionale de petrol, gaze naturale şi rezerve de apă termală şi nu a gazelor de şist”, afirmă experţii ADX.

„Noi lucrăm curat! Suntem o companie internaţională listată la bursă şi implementăm o politică de tip „Zero-Discharge-Policy“ în toate ţările în care ne desfăşurăm activitatea, ceea ce înseamnă că, atunci când lucrăm, impunem cerinţele ridicate de protecţia mediului şi companiilor partenere şi subcontractante. Suntem de asemenea verificaţi internaţional în mod constant, orice efect negativ asupra naturii fiind desigur evitat în cazul tuturor lucrărilor noastre de foraj”, a mai spus Fink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *