Acasă » Electricitate » AEI: Prețurile electricității şi gazelor vor atinge în această iarnă valori-record

AEI: Prețurile electricității şi gazelor vor atinge în această iarnă valori-record

19 august 2022
Electricitate
energynomics

Prețurile gazelor şi, implicit, ale electricității vor atinge în această iarnă valori nemaiîntâlnite şi foarte mulți consumatori industriali vor falimenta, se arată într-o analiză a Asociației Energia Inteligentă.

Prețul gazelor naturale a atins marți un nou prag record pe bursa din Olanda, 251 euro/MWh, deşi în Europa temperatura medie a aerului este de 25 grade Celsius.

Prețurile gazelor şi implicit ale electricității vor atinge în această iarnă valori nemaiîntâlnite, iar problema cea mai importantă a iernii viitoare este existența efectivă a gazelor, ceea ce va duce la situația în care unii consumatori sau țări vor fi determinați să ofere oricât pe gaze, doar pentru a le avea, spun autorii studiului, potrivit Agerpres.

„Anul trecut, creşterea prețului gazelor naturale a început în luna iulie, urmare a reducerii livrării de gaze din Rusia, pe fondul lipsei obligațiilor contractuale pe termen lung şi a unor probleme tehnice. Această situație a determinat o creştere a prețului gazelor cu 463% față de prețul maxim înregistrat înaintea începerii conflictului din Ucraina. Istoria se repetă anul acesta. Reducerea livrărilor de gaze spre țări din Europa va aduce prețuri la gaze în iarnă, care nu au mai existat vreodată pentru acest produs”, susțin specialiştii.

Există două prognoze în spațiul public, care arată că este posibil ca prețul gazelor tranzacționate pe bursă să crească cu 44% – 60% în iarna 2022-2023. Deşi aceste valori sunt amețitoare, nu reprezintă scenariul cel mai pesimist posibil al creşterii prețului la gaze în această iarnă .

Dumitru Chisăliță, preşedintele AEI, aminteşte că, în martie 2022, în cadrul dezbaterilor privind OUG de Plafonare a prețului la gaze şi energie electrică, afirma: „Conform proiectului de OUG prețul gazelor naturale vândute de producători se stabileşte la 150 lei/MWh pentru gazele care se vor achiziționa pentru populație şi de 250 lei/MWh pentru gazele care se vor achiziționa pentru consumatorii producătorii de energie termică. Această situație va determina, exact cum s-a întâmplat în cazul OUG 114, o explozie a prețului la gaze pentru consumatorii non casnici care consumă mai mult de 50.000 MWh/an. Respectiv aceşti consumatori vor achita aproape toate gazele din import în următorul an (cca. 80%), dar şi diferența între prețul de piață şi prețul plafonat pentru gazele din producție internă, adică consumatorii industriali vor achita un preț de minim 1.000 lei/MWh. Apreciez că majoritatea consumatorilor industriali care consumă mai mult de 50.000 MWh/an vor falimenta”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *