Electrificarea caselor fără energie electrică se îndreaptă spre o nouă ratare a României, avertizează Asociația Energia Inteligentă, care prin proiectul “Energie pentru Viață”, a adus energie electrică în 25 de cătune care nu au avut niciodată energie electrică. Președintele asociației, Dumitru Chisăliță, reclamă modul defectuos de selecție a firmelor selectate în program și costurile supraevaluate, cu impact negativ asupra beneficiarilor finali. AEI estimează că doar 5.000-10.000 din cei 60.000 de beneficiari potențiali vor beneficia efectiv de panouri solare prin programul administrat de MIPE, deși fondurile disponibile sunt mai mult decât suficiente.
Selectarea unor firme fără capacitate de implementare
Criteriile de selecție a firmelor câștigătoare nu au fost corelate cu experiența reală în domeniu și cu capacitatea financiară necesară pentru implementarea proiectelor, reclamă AEI. Multe dintre firmele selectate au cifre de afaceri foarte mici, unele de ordinul câtorva sute de lei, și un număr redus de angajați (1-3 persoane). Acest lucru ridică semne de întrebare asupra capacității lor de a monta într-un timp scurt instalațiile pentru care au fost alocate vouchere. Estimările sugerează că aceste firme nu vor putea finaliza lucrările la timp, ceea ce ar duce la pierderea unei mari părți din fondurile alocate.
Pierderea fondurilor și impactul asupra beneficiarilor
Programul prevede instalarea panourilor solare pentru 60.000 de gospodării vulnerabile, însă, din cauza modului defectuos de implementare, se estimează că doar 5.000-10.000 de gospodării vor beneficia efectiv de acest sprijin. Aceasta înseamnă o rată de eșec de peste 85%, iar fondurile europene care ar fi trebuit să sprijine consumatorii vulnerabili riscă să fie pierdute sau realocate către beneficiari finali din afara acestui segment. În plus, lipsa unui mecanism de monitorizare eficientă și absența unor criterii clare pentru selecția firmelor ridică suspiciuni privind o posibilă deturnare a fondurilor.
Costuri supraevaluate și riscuri pentru consumatorii vulnerabili
Un alt aspect criticat de Dumitru Chisăliță este supradimensionarea valorii voucherelor în raport cu costurile reale ale echipamentelor și montajului. De exemplu, pentru un sistem de 3 kW cu baterie de 5 kW, valoarea voucherului este de 50.000 lei, în timp ce costul real al acestuia ar fi de aproximativ 16.000 lei. Aceasta înseamnă o supra-evaluare de peste 200%, bani care nu ajung la beneficiarii finali, ci rămân la firmele selectate, dintre care unele par a funcționa strict ca intermediari. În plus, subcontractarea lucrărilor și utilizarea unor echipamente de calitate inferioară riscă să pună în pericol siguranța și eficiența sistemelor instalate.
Lipsa transparenței și gestionarea deficitară a programului
AIE semnalează și lipsa unui dialog deschis între MIPE și actorii relevanți din industrie. Unii dintre instalatorii cu experiență din România s-au retras din program din cauza modului defectuos de administrare. Un exemplu este eliminarea uneia dintre condițiile esențiale ale solicitantului operator economic, aceea de a a avea “angajat cel puțin un instalator panouri fotovoltaice cod COR 741103 sau un inginer de energie solară – cod COR 215151”.
În plus, schimbarea regulilor în timpul implementării – de exemplu, perspectiva interzicerii subcontractării, fără ca acest lucru să fie clar precizat în Ghidul inițial – a generat incertitudine și a favorizat revânzarea firmelor selectate către jucători mai mari din industrie, care au preluat controlul asupra voucherelor.
Președintele AEI Dumitru Chisăliță avertizează că, în forma sa actuală, programul REPowerEU nu va reuși să își atingă obiectivele și va genera pierderi masive de fonduri. În loc să sprijine consumatorii vulnerabili, programul pare să fi devenit o oportunitate pentru intermediari de a obține câștiguri substanțiale. Pentru ca acest program să fie salvat, este necesară o revizuire urgentă a criteriilor de selecție a firmelor, o transparentizare a procesului și o corelare reală între costurile voucherelor și prețurile de piață ale echipamentelor și serviciilor de instalare.
Joi, 20 februarie, MIPE a anunțat prelungirea termenului pentru depunerea dosarelor până la 3 martie 2025. Verificarea acestora de către Ghișeele Unice de Eficiență Energetică (GUEE) se va încheia pe 31 martie 2025, iar termenul pentru depunerea cererilor de finanțare de către operatorii economici în platforma PNRR este 3 aprilie 2025. Potrivit MIPE, extinderea termenului are scopul de a crește accesibilitatea programului pentru cât mai mulți beneficiari.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) derulează programul REPowerEU, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru sprijinirea gospodăriilor vulnerabile prin reabilitarea locuințelor și instalarea de panouri solare. Programul oferă vouchere până la 20.200 de euro pentru reabilitarea locuinței și montarea panourilor solare sau 10.000 de euro pentru instalarea de panouri solare și baterii de stocare a energiei verzi.