Acasă » Petrol și Gaze » Transport » Afacerile Conpet au urcat cu 9% în primul trimestru, la 91,8 milioane lei

Afacerile Conpet au urcat cu 9% în primul trimestru, la 91,8 milioane lei

30 aprilie 2014
Petrol și Gaze
Gabriel Avăcăriței

Afacerile Conpet Ploieşti au avansat cu 9% în primul trimestru, la 91,8 milioane lei, iar profitul net a urcat cu 19%, la 14,8 milioane lei, în condiţiile creşterii tarifului de transport şi a majorării cu 19% a cantităţilor de ţiţei, gazolină şi condensat transportate.

În perioada similară a anului trecut, compania a consemnat o cifră de afaceri de 84,3 milioane lei şi un profit net de 12,4 milioane lei.

Profit operaţional mai mare cu aproape 33%

Profitul operaţional a urcat în primele trei luni din acest an cu aproape 33%, la 16 milioane lei, pe de o parte datorită majorării veniturilor, dar şi datorită economiilor înregistrate cu cheltuielile de mentenanţă, transport pe calea ferată şi lucrări de ecologizare, potrivit companiei.

Cantităţile de ţiţei, gazolină şi condensat transportate prin sistemul naţional de transport au crescut cu 19%, la 1,54 milioane tone, de la aproape 1,3 milioane tone în primele trei luni ale anului trecut. Volumul de ţiţei transportat intern a scăzut de la 1 milion de tone la 968.663 de tone, în timp ce cantitatea de ţiţei de import a urcat de la 258.855 de tone la 531.756 de tone.

Volumele de gazolină şi condensat au crescut la 9.706 tone şi, respectiv, la 38.588 de tone. În aceeaşi perioadă a anului trecut, Conpet a transportat 8.285 de tone de gazolină şi 28.236 de tone de condensat.

Veniturile totale au crescut în primul trimestru din acest an cu aproape 7%, la 101 milioane lei, iar cheltuielile au avansat cu 4%, la 82,6 milioane lei. În aceeaşi perioadă a anului trecut, compania a consemnat venituri de 94,7 milioane lei şi cheltuieli de 79,7 milioane lei.

Tariful de transport este aprobat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, iar începând cu 11 decembrie 2013 tariful mediu a urcat la 78,64 lei/tonă, faţă de 74,58 lei/tonă în perioada 5 iunie 2012 – 10 decembrie 2013.

Potrivit celor mai recente raportări, statul controlează prin Ministerul Economiei 58,71% din acţiunile Conpet, iar Fondul Proprietatea are 29,7% din titluri.

Sursa
Mediafax

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *