Modificările aduse în Senat la OUG 119/2022 vor crea disfuncționalități şi mai mari pe piața de energie, iar Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) cere transparență și o consultare reală a operatorilor din energie la dezbaterile din Camera Deputaților, se arată în comunicatul organizației.
„Se distruge piața de energie prin OUG119 şi modificările aduse proiectului de lege în Senat! Atragem atenția că OUG 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, cu modificările aprobate de către Senat la proiectul de lege de aprobare a OUG, va crea disfuncționalități şi mai mari, aproape insurmontabile, în activitatea operatorilor din întreg sectorul energetic, cu riscul de a distruge funcționarea pieței energiei. Situația în piața energiei va fi una dramatică, dacă nu va exista o transparență şi o consultare reală a participanților la aceasta, în special prin vocea asociațiilor de profil, la dezbaterile din cadrul Comisiilor de specialitate din Camera Deputaților, respectiv o clarificare şi modificare a unor prevederi legale”, a afirmat Laurențiu Urluescu, preşedinte AFEER.
AFEER apreciază că punerea în aplicare a noilor prevederi legale va crea probleme şi mai mari şi costuri suplimentare din partea furnizorilor, precum şi a altor operatori din piața energiei.
„Dorim să subliniem, încă o dată, că sunt necesare măsuri de sprijin pentru o serie de consumatori, care au reală nevoie. Este bine că se acordă sprijin consumatorilor vulnerabili, spitalelor, instituțiilor de învățământ, de cultură, bisericilor, înțelegem demersul senatorilor în acest sens. Nu este însă clar modul de aplicare a acestor măsuri. Furnizorii au nevoie de timp pentru a se pregăti şi a aplica noile prevederi, dar, mai ales, este necesar să li se pună la dispoziție o serie de date care sa le permită aplicarea noilor prevederi, cum ar fi lista familiilor cu trei sau mai mulți copii, beneficiare ale plafonării”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, este necesar ca autoritățile statului să pună la dispoziția furnizorilor date legate de activitatea companiilor. De exemplu, de plafonarea prețurilor beneficiază şi farmaciile. Dar, cele mai multe dintre acestea funcționează în spații închiriate de la persoane fizice sau juridice iar în portofoliul furnizorilor un astfel de loc de consum nu apare că este farmacie. Doar o instituție a statului poate afla sau poate să aibă acces la aceste informații şi este absolut necesar să le pună la dispoziția furnizorilor, pentru ca furnizorii să poată respecta legea şi să emită o factură corespunzătoare unui astfel de consumator, subliniază sursa.
La Senat s-a adoptat şi prevederea conform căreia furnizorii care au în portofoliu cel puțin 100.000 de clienți şi un consum de cel puțin 500 GWh în anul 2021 sunt obligați să cumpere 70% din necesarul de energie prin contracte bilaterale pe minimum 3 ani.
„Măsura se doreşte a fi în sprijinul consumatorilor, dar, în realitate, nu este chiar aşa! În prezent, ne confruntăm cu prețuri la niveluri istorice record. Şi, ca să respecte legea, furnizorii vor fi nevoiți să achiziționeze energia exact într-un moment de prețuri record. Practic, prin această prevedere legislativă, autoritățile „îngheață” pentru 3 ani prețurile uriaşe din prezent! Prețul pe piață poate să scadă în perioada următoare, însă în contractele încheiate pe 3 ani, va rămâne fixat prețul record. Şi aceasta în condițiile în care autoritățile statului nu recunosc decât un preț mediu de 1.300 lei/MWh, potrivit OUG 119/2022″, se mai arată în comunicatul furnizorilor.
Aceştia au semnalat că, de la 1 septembrie, de când a intrat în vigoare OUG 119/2022, nu s-a încheiat niciun contract semnificativ pe termen mai lung (pe o săptămână, o lună sau un an) pe platformele administrate de OPCOM. Iar pe piața spot (PZU – Piața pentru Ziua Următoare) prețurile depăşesc constant 2.000 lei/MWh.
În plus, furnizorii sunt obligați să cumpere energie pentru portofoliul de clienți din anul 2021, în condițiile în care orice client, casnic sau industrial, se poate muta la alt furnizor în 21 de zile. Din anul 2021 până în prezent, un client îşi putea schimba furnizorul de câteva zeci de ori.
O altă prevedere se referă la obligativitatea producătorilor de a vinde 70% din energia electrică produsă doar prin contracte bilaterale negociate direct, adică în afara piețelor centralizate, cu cantități şi prețuri complet netransparente; cum legislația nu detaliază, înseamnă că toți producătorii – mari şi mici, ba chiar şi prosumatorii – sunt obligați să vândă 70% din energia produsă către furnizori, distribuitori, Transelectrica şi marilor consumatori, arată AFEER, conform Agerpres.
„Totuşi, pentru sistemul energetic național (SEN), poate cea mai gravă prevedere este cea referitoare la supra-impozitare sau, aşa cum este definită în OUG 119/2022, ‘contribuție la Fondul de Tranziție Energetică’. Această suprataxă de 98% lasă, practic, operatorii care desfăşoară activități de tranzacționare, o dată în plus, fără bani! Un procent de doar 2% din diferența între prețul cu care se achiziționează energia electrică sau gazele naturale şi cel cu care se vinde nu acoperă costurile. Mai ales atunci când energia electrică sau gazele naturale sunt importate. Numai costurile financiare şi cu rezervarea de capacitate de import depăşesc acest procent, fără a adăuga şi alte costuri pe care le au importatorii! În aceste condiții este greu de presupus că se va mai importa. Iar aceasta în situația în care, de câțiva ani, România este importator net atât de energie electrică, cât şi de gaze naturale. Fără aceste importuri, mai ales în perioada de iarnă, întregul sistem energetic va avea de suferit. Sau vor avea de suferit consumatorii, pentru că nu vor fi suficiente gaze naturale sau energie electrică pentru toată lumea, aşa că unii vor fi obligați să îşi reducă consumul sau să închidă”, mai spun furnizorii.
Potrivit sursei citate, în urma OUG 119 nu se fac tranzacții forward nici de energie electrică, nici de gaze naturale, costurile capacităților de import au scăzut la jumătate (ceea ce arată lipsa de apetit a furnizorilor pentru importuri), băncile nu mai acordă credite în domeniul energiei, există risc de blocaj financiar la furnizori, iar aceștia sunt reticenți în ceea ce priveşte ofertarea de clienți noi şi prelungirea contractelor existente.
De asemenea, ordonanța duce la blocarea comercială a importurilor de energie electrică şi gaze naturale în prag de iarnă. „Cantități mari de energie sunt scoase forțat din platformele de piața centralizată care este transparentă, ceea ce duce la scăderea lichidității pieței şi lipsa unui preț de referință corect. Se induc costuri suplimentare şi se îngreunează activitatea furnizorilor”, se mai arată în comunicat.
Taxarea cu 98% din marja brută face comercial imposibile activitățile de import – export, deoarece costurile aferente acestor activități – de transport, financiare etc. – depăşesc cu mult 2%. În nicio țară europeană nu există o astfel de suprataxare ca în România, care riscă să ajungă o țară de tranzit, subliniază documentul.
Taxarea cu 100% a exportului, în condițiile în care România este net importator este un nonsens şi va duce la creşterea apetitului țărilor vecine să aplice acelaşi lucru, ceea ce, pentru România, va fi dezastruos, pentru că nu se vor mai putea face importuri deloc.
Potrivit estimărilor AFEER, prin aplicarea prevederilor legislative anterioare (fără OUG 119/2022), statul ar urma să încaseze din sectorul energetic cel puțin 42 miliarde de lei şi conform declarațiilor proprii ale diverselor autorități ar trebui să ramburseze aproximativ 30 miliarde de lei pe întreg anul 2022. Până în prezent, s-au decontat doar 4 miliarde de lei către furnizori.
„Un lucru este cât se poate de clar: plafonarea se face pe banii furnizorilor, dar şi ai băncilor. Mai nou, senatorii au extins plaja de consumatori care vor beneficia de măsuri de sprijin, tot cu aportul furnizorilor, care, dacă nu vor primi urgent banii care li se cuvin, riscă să intre în incapacitate de plată! Atragem, din nou, atenția: dacă clachează un furnizor mare sau chiar unul mediu, imediat, în pasul doi, este posibil sa clacheze şi furnizorul de ultimă instanță”, au mai arătat reprezentanții furnizorilor.