Costurile financiare ale furnizorilor de energie ca urmare a întârzierii deconturilor de către stat se ridică, conform estimărilor, la circa 60 milioane lei, respectiv 17 lei/MWh, potrivit reprezentanților Asociației Furnizorilor de Energie din România.

„Am făcut o estimare a costurilor financiare, dobânzi la bancă, pentru susținerea întârzierii la decontare: undeva cam la 60 milioane lei. Asta înseamnă undeva la 17 lei/MWh, plus/minus. Pentru că sunt furnizori care au negociat cu banca mai bine, alții au negociat mai prost”, au declarat, luni, reprezentanții AFEER, conform Agerpres.

Aceştia au semnalat că, în negocierea cu banca, se lovesc de două mari probleme, una dintre ele fiind existența plafonului de decontare, care inițial era de 1.300 lei şi ulterior s-a făcut 900 de lei.

„Ideea de a exista un plafon de decontare ne pune într-o poziție defavorizată în negocierile cu banca. Atunci când face banca un credit assessment pentru companie există un mare semn de întrebare că va fi decontată suma şi atunci suntem într-o poziție mai defavorizată, ceea ce înseamnă costuri financiare mai mari”, au explicat reprezentanții furnizorilor.

Cea de-a doua problemă, au adăugat ei, este OUG 90/2023 care a introdus termenul de limită a sumelor disponibile de decontare, „care, pe lângă faptul că ne stresează că s-ar putea să se facă nu după 9 luni, ci după ani, ne strică şi mai rău apele cu banca, pentru că acel termen dă o parte de risc”.

„Avem o poziție şi mai dezavantajată față de bănci şi cresc şi costurile de împrumut şi scade şi volumul pe care putem să îl accesăm”, au punctat membrii Asociației.

Potrivit acestora, conform calculelor, „făcute grosso modo”, privind încasările la Fondul de tranziție energetică, acestea au scăzut simțitor față de anul trecut, cele din taxarea producătorilor urmând să ajungă de la circa un miliard pe lună la 500-600 de milioane lei, iar cele din taxarea traderilor de la 400 milioane pe lună la aproape zero.

În ceea ce priveşte noul produs anunțat de ministrul Energiei, cel de factoring, reprezentanții AFEER au semnalat că problema la acesta nu ar fi atât costul, cât riscul, pe care şi-l asumă exclusiv furnizorii în acea relație tripartită, în sensul în care, după terminarea perioadei de grație statul nu vrea să-şi asume responsabilitatea neplății in termenul respectiv a sumelor decontate de bancă înainte.

„Riscul rămâne tot la furnizor, pentru că nu se ştie banca împotriva cui se va întoarce după perioada de grație. Singurul avantaj al furnizorului ar fi că îşi poate asigura un cash flow în timp util, dar cu riscul ca să se rostogolească acest acces la bani peste 150 de zile, ulterior el fiind tot cel păgubit în relația cu banca. Ori, sunt aceste costuri financiare, plus riscul suplimentar de neîncasare a banilor este de mare. Banca profită de acest lucru şi în procesul de negociere sunt foarte puține instrumente de a veni cu contraargumente față de poziția băncii. E ok din perspectiva accesului la bani în timp util pentru a putea continua activitatea, dar garanția de a-şi recupera banii din decontări este minimă”, au explicat furnizorii.