Acasă » Electricitate » AFM: Estimăm că 12.000 de autovehicule electrice şi hibrid vor primi finanțare în acest an

AFM: Estimăm că 12.000 de autovehicule electrice şi hibrid vor primi finanțare în acest an

7 octombrie 2021
Electricitate
energynomics

Numărul autovehiculelor electrice şi hibrid ce urmează a primi finanţare în acest an prin Programul Rabla Plus este estimat la 12.000, faţă de cele 3.550 de unităţi înregistrate în 2020, potrivit datelor prezentate, joi, de către vicepreşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Ion Vasile.

„Ministerul Mediului, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, este principalul partener al electro-mobilităţii şi al industriei auto în România. Bugetele au crescut de la an la an, Dacă în 2019 au fost finanţate 1.700 de autovehicule electrice şi hibrid, în 2020 au fost finanţate 3.550, iar anul acesta estimăm undeva la 12.000 de autovehicule. Până acum sunt înscrise 9.750 de cereri pentru autovehicule electrice şi hibrid”, a precizat acesta, conform Agerpres.

Reprezentantul AFM a adăugat că un alt program important se referă la dezvoltarea infrastructurii ce cuprinde staţii de încărcare a maşinilor prietenoase cu mediul.

„La fel, unul dintre obiectivele majore este dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare. Până în momentul de faţă, finanţările de la Administraţia Fondului pentru Mediu au mers către 200 de staţii de reîncărcare pentru autovehiculele electrice. Datorită lansării noului Ghid de finanţare în consultare avem o sesiune de finanţare pentru Unităţi Administrativ – Teritoriale unde avem disponibili 500 de milioane de lei, plus că avem o schemă de ajutor de stat aprobată pentru operatorii economici unde avem alocaţi 50 de milioane de euro. Este o sesiune căreia îi vom da drumul începutul anului viitor”, a mai spus Ion Vasile.

În Programul Rabla Plus se acordă două tipuri de ecotichete: 45.000 de lei pentru maşinile full electrice şi 20.000 de lei pentru maşinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou.

Totodată, persoanele care renunţă la o maşină veche, poluantă, şi achiziţionează un autovehicul electric beneficiază atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus.

De asemenea, cuantumul finanţării pentru motociclete electrice este de 5.500 de lei, iar persoanele care doresc să achiziţioneze o motocicletă electrică şi predau o maşină uzată, ecotichetul se poate cumula cu prima de casare în valoare de 5.500 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *