Proiecte de extindere, conversie sau modernizare a rețelelor de transport şi distribuție a gazelor naturale vor primi finanțare din Fondul pentru Mediu, cu condiția de adaptare a rețelelor pentru a integra gaze cu emisii reduse de carbon, prin valorificarea certificatelor GES, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
Pentru a permite acordarea finanțării şi gestionării de către Adminstrația Fondului pentru Mediu (AFM), Guvernul a adoptat, miercuri, o Ordonanță de Urgență care modifică şi completează OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu.
Potrivit ministerului de resort, finanțarea proiectelor de modernizare şi extindere a rețelelor de gaze va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în special a celor provenite din arderea lemnului pentru încălzire, şi la atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon necesare pentru prevenirea schimbărilor climatice periculoase.
Beneficiarii direcți ai acestor finanțări vor fi Unitățile Administrativ-Teritoriale şi subdiviziunile acestora, care vor coordona lucrările necesare.
„Ordonanța introduce şi posibilitatea acordării de prefinanțări din bugetul Fondului pentru Mediu pentru proiectele derulate de unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice şi autoritățile administrației publice. Acest mecanism simplificat elimină birocrația, înlocuind procedurile anterioare şi permițând demararea proiectelor cu o prefinanțare de până la 30% din valoarea eligibilă a contractului de finanțare”, se precizează în comunicatul AFM.