Acasă » Petrol și Gaze » AFP: Gigantul petrolier rus Lukoil cere oprirea războiului din Ucraina

AFP: Gigantul petrolier rus Lukoil cere oprirea războiului din Ucraina

3 martie 2022
Petrol și Gaze
energynomics

Gigantul petrolier rus Lukoil a cerut joi încetarea imediată a luptelor din Ucraina, fiind una dintre primele mari companii rusești care s-au pronunțat împotriva invaziei Moscovei în vecinul său pro-occidental. Consiliul de administrație „își exprimă îngrijorarea cu privire la evenimentele tragice care au loc în prezent în Ucraina și își exprimă cea mai profundă compasiune față de toți cei afectați de această tragedie”, precizează compania într-un comunicat citat de agenția de presă AFP.

„Ne pronunțăm pentru încetarea imediată a conflictului armat și susținem pe deplin rezolvarea acestuia printr-un proces de negociere și prin mijloace diplomatice”, precizează sursa citată.

Președintele rus Vladimir Putin a continuat să susțină ofensiva împotriva Ucrainei, pe care a anunțat-o în urmă cu o săptămână, în ciuda avertismentelor Occidentului cu privire la sancțiunile care vor paraliza economia.

Sancțiunile introduse au dus la prăbușirea rublei și la închiderea bursei de valori de la Moscova timp de mai multe zile, Rusia aflându-se în pragul celei mai grave crize economice din ultimele decenii. Acțiunile companiilor rusești listate la Londra s-au prăbușit cu peste 99% de când Rusia a invadat Ucraina săptămâna trecută.

Oameni de afaceri ruși cunoscuți din afara țării și-au exprimat îngrijorarea cu privire la impactul economic al invaziei, dar comunicatul Lukoil este printre primele declarații de acest fel din partea uneia dintre companiile importante din Rusia.

Lukoil a declarat că își va menține eforturile de a „asigura aprovizionarea constantă cu energie a consumatorilor din întreaga lume” și că este „angajată în consolidarea păcii, a relațiilor internaționale și a legăturilor umanitare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *