Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a efectuat, la finele lunii august, la solicitarea Nuclearelectrica, o misiune SEED (Site and External Events Design) în România pentru a evalua procesul care a fost urmat în alegerea primului amplasament pentru o centrală cu reactoare modulare mici, de la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa.
„Cu scopul de a avea un proiect SMR foarte sigur şi robust în România, SN Nuclearelectrica SA a solicitat Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) misiunea SEED o evaluare obiectivă, independentă şi de specialitate a procesului de selecţie a amplasamentului pentru SMR, la Doiceşti, România. Misiunea SEED a AIEA, care a avut loc la finalul lunii august şi a durat trei zile, a evaluat modul în care România a desfăşurat procesul de selecţie a amplasamentului pentru SMR în raport cu standardele de securitate nucleară ale AIEA, inclusiv impactul potenţial al unor evenimente externe asupra unui amplasament, cum ar fi tsunami, cutremure şi inundaţii etc. Echipa misiunii a fost formată din trei experţi din Germania, Turcia şi Regatul Unit”, se menţionează într-un comunicat al Nuclearelectrica.
Misiunile SEED asistă statele membre ale AIEA în diferite etape de dezvoltare a unui program nuclear, inclusiv în ceea ce priveşte revizuirea selecţiei amplasamentului, evaluarea amplasamentului şi proiectarea structurilor, sistemelor şi componentelor, luând în considerare potenţiale riscuri externe şi interne specifice amplasamentului.
„Am invitat AIEA pentru a realiza misiunea SEED fiind o prioritate pentru noi să construim în România un proiect SMR de ultimă generaţie, în deplină conformitate cu cele mai înalte standarde de securitate, aşa cum am făcut-o în cei 25 de ani în care am operat centrala nucleară de la Cernavodă. Cu sprijinul continuu al AIEA, experienţa noastră în amplasarea şi construirea primului SMR poate fi folosită de alte ţări care intenţionează să construiască SMR-uri. SNN este pregătită să împărtăşească experienţa noastră în ceea ce priveşte aspectele strategice şi tehnice ale proiectelor de implementare a reactoarelor modulare mici”, a declarat Cosmin Ghiţă, CEO al Nuclearelectrica.
Potrivit lui Paolo Contri, şeful echipei de analiză şi şeful Diviziei pentru Evenimente Externe din cadrul Departamentului de Securitate Nucleară şi Siguranţă Nucleară al AIEA, această analiză cuprinzătoare va oferi asigurări publicului român şi nu numai în ceea ce priveşte selecţia amplasamentului SMR.
„Recomandările formulate vor ajuta România să se pregătească pentru construcţia SMR, asigurându-se că potenţialele probleme asociate cu securitatea amplasamentului sunt luate în considerare cu atenţie la începutul procesului şi că sunt disponibile amplasamente alternative în cazul în care amplasamentul selectat nu îndeplineşte cerinţele pe baza caracterizării detaliate a amplasamentului. Este important ca potenţialele riscuri externe să fie identificate din timp pentru a permite luarea în considerare şi evaluarea adecvată a măsurilor de protecţie care pot fi necesare”, a spus Contri.
Echipa AIEA a apreciat efortul depus de SNN pentru a desfăşura în România un proces de selecţie a amplasamentului obiectiv, fezabil şi orientat spre securitate. Procesul de selecţie a amplasamentului este documentat într-un raport preliminar al SNN, care va fi urmat de studiul FEED (Studiu preliminar de inginerie şi proiectare), cu o cantitate limitată de muncă suplimentară necesară pentru analiza de sensibilitate şi colectarea de date de confirmare, aşa cum se sugerează în raportul misiunii SEED, împreună cu recomandări detaliate privind minimizarea riscurilor proiectului.
Echipa a furnizat unele recomandări pentru a sprijini optimizarea procesului de selecţie a amplasamentului, care sunt deja puse în aplicare de SNN. În special, echipa AIEA a recomandat următoarele: toate datele să fie colectate într-un raport sumar de selecţie a amplasamentului, în conformitate cu recomandările emise în Ghidul de securitate SSG-35 al AIEA, pentru a oferi un sprijin trasabil pentru deciziile ulterioare şi pentru fazele de evaluare a amplasamentului; să se aplice o abordare graduală adecvată pentru tehnologia specifică selectată pentru SMR care urmează să fie implementată pentru a îndeplini obiectivele generale de securitate, fiind furnizate orientări privind abordarea de clasificare a AIEA; să se pună în aplicare o eventuală etapă suplimentară de colectare de date pentru procesul de selecţie – prin investigaţii şi monitorizări suplimentare limitate – pentru amplasamentele preferate, ca soluţii de rezervă, axate pe criteriile de selecţie cele mai diferenţiatorii.