Rusia ar putea relua tranzitul de gaze prin Ucraina după 2024 dacă există condiţii economice favorabile şi reţeaua ucraineană se află în stare tehnică bună, a declarat miercuri vicepremierul rus Aleksandr Novak, citat de EFE.
„Cred că, în condiţii economice favorabile şi o stare corespunzătoare din punct de vedere tehnic, vom rezerva fără nicio îndoială capacităţile potrivite de transport de gaz prin infrastructura Ucrainei după 2024”, a afirmat Novak pentru cotidianul rus RBC, insistând că Rusia nu a refuzat niciodată să folosească gazoductul ucrainean.
„Semnăm un acord de tranzit de 40 de miliarde de metri cubi anuali prin intermediul Ucrainei până la sfârşitul lui 2024. Este vorba despre un volum considerabil de gaz”, a amintit el, potrivit Agerpres.
În ceea ce priveşte preţurile ridicate la gaz în Europa, Novak s-a abţinut să spună când se va încheia această criză.
„Pentru aceasta trebuie să existe o ofertă de gaz care să acopere în totalitate cererea în Europa. Trebuie să se creeze rezerve suficiente în depozitele subterane pentru a trece în siguranţă iarna”, a apreciat Novak, care a subliniat necesitatea revenirii la contractele pe termen lung, care garantează preţuri mai stabile.
Potrivit vicepremierului rus, „una dintre cauzele crizei energetice din Europa este lipsa de planificare”.
Potrivit autorităţilor ucrainene, tranzitul de gaz rus s-a redus la aproape 20%, adică 87,7 milioane de metri cubi pe zi, în condiţiile în care Gazprom nu mai rezervă de patru luni de zile capacităţi adiţionale de transport prin intermediul Ucrainei.
Totuşi, gigantul rus a respectat tranzitul convenit pentru anul 2021, de 40 de miliarde de metri cubi de gaz, notează EFE.