Acţiunile ELCEN vor fi scoase la vânzare, iar primarul Bucureștiului Gabriela Firea a declarat că instituția pe care o conduce este interesată să le achiziționeze, conform purtătorului de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu. Declarațiile au fost făcute în urma unei întâlniri pe care ministrul Energiei, Toma Petcu, a avut-o în cursul zilei de joi cu primarul general al Capitalei.
”Ministerul Energiei a prezentat o notă de informare privind situaţia Societăţii Electrocentrale Bucureşti (ELCEN). În urma unei întâlniri pe care ministrul Energiei a avut-o chiar ieri cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, s-a agreat o soluţie, dar ea depinde şi de avizul Consiliului Concurenţei, care a fost deja solicitat. Acţiunile ELCEN ar urma să fie scoase la vânzare, aceasta a fost propunerea Ministerului Energiei, iar Primăria Capitalei şi-a manifestat intenţia de a achiziţiona aceste acţiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului.
Petrescu a mai spus că punctul de vedere de la Consiliul Concurenţei a fost deja solicitat, iar până la primirea acestuia nu s-a discutat despre o valoare a acţiunilor care ar urma să fie scoase la vânzare.
”Se vorbeşte despre scoaterea la vânzare a acţiunilor la nivelul pieţei. Nu există un orizont de timp în acest moment, adică în această notă nu s-a spus – şi din câte înţeleg nici în discuţia dintre ministrul Energiei şi primarul Capitalei – o să scoatem acţiunile la vânzare într-un timp de, pentru că se aşteaptă aviz de la Consiliul Concurenţei”, a explicat Alina Petrescu.
Ulterior, Petrescu a revenit şi a precizat că acţiunile ELCEN vor fi scoase la vânzare la valorea lor nominală.
Ea a mai spus că s-a discutat, de asemenea, despre semnarea unei convenţii între RADET, ELCEN şi Romgaz pentru a asigura furnizarea agentului termic şi în această iarnă.
Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) şi Societatea Comercială Electrocentrale (ELCEN) ar putea fuziona, până la începutul iernii viitoare, urmând a fi administrate de Primăria Capitalei prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti, a anunţat, în 30 martie, ministrul Energiei, Toma Petcu.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, declara atunci că după ce ministerele Justiţiei şi Finanţelor Publice îşi vor da avizele, se aşteaptă o hotărâre de guvern prin care ELCEN să fie dat în administrare municipalităţii.
Administratorul judiciar al RADET, Gheorghe Piperea, a declarat anterior că RADET urmează să fuzioneze prin absorbţie cu ELCEN, iar datoriile reciproce se vor şterge.