Alpha Services and Holdings SA, deținător al Alpha Bank SA, şi UniCredit au agreat principalele condiții financiare pentru fuziunea dintre UniCredit Bank SA şi Alpha Bank Romania SA, ca parte a unui parteneriat strategic la nivel internațional, au anunțat, luni, cele două bănci.
Fuziunea va aduce la un loc două entități complementare, atât UniCredit Bank Romania cât şi Alpha Bank România având o poziție solidă în segmentele de corporate şi de retail.
Conform unui comunicat al UniCredit România, prin aceasta fuziune se va crea a treia bancă ca mărime de pe piața locală, cu o cotă de piață combinată de 12% din punct de vedere total active.
Pentru prima oară în România, două grupuri bancare europene folosesc parteneriatul ca abordare de consolidare a pieței. Această nouă abordare are ca scop nu numai să susțină economia românească mai bine, ci şi să pună pe primul plan nevoile clienților şi al acelor comunități în care îşi desfăşoară activitatea.
„Aceasta este prima achiziție pe care UniCredit o face în 15 ani, semnalând potențialul inerent pe care noi, ca business, îl vedem în România şi în regiunea Europa Centrală si de Est. Este semnificativă oportunitatea oferită de această fuziune nu doar clienților noştri, actuali şi viitori, ci şi angajaților ambelor instituții. Sunt încântat că aceste două echipe se vor uni şi ştiu că vor lucra mai mult în sinergie decât ar fi fost posibil separat. Această achiziție este o dovadă a angajamentului UniCredit față de creşterea calității şi a excelenței fabricilor noastre de produse, ca să nu mai vorbim de transformarea prin care UniCredit a trecut în ultimii doi ani. A atrage un partener de acest calibru şi a conveni asupra unui angajament ca acesta ar fi fost de neconceput pentru vechiul UniCredit şi sunt încrezător că acesta este începutul unei poveşti de succes pentru această bancă din regiunea Europa Centrală si de Est”, a declarat Andrea Orcel, CEO UniCredit Group.
Perfectarea tranzacției este aşteptată în 2024, sub rezerva finalizării unui proces de due diligence, a obținerii aprobărilor corporative pentru fuziune şi a tuturor aprobărilor şi acordurilor de reglementare necesare, inclusiv în materie de concurența. La finalizare, este de aşteptat Alpha Bank să dețină 9,9% din capitalul social al entității combinate şi să primească o contravaloare în numerar de 300 milioane euro. Componenta de numerar rămâne supusă ajustărilor post due diligence legate de calitatea activelor, dacă este cazul.