energynomics.ro vă propune o serie de articole, studii de caz pornind de la situațiile mai multor companii din România care au investit sume mari în reducerea consumului de energie.
Am început cu Alro Slatina (10.04.2014), vor urma Doosan IMGB (11.04.2014) și Arcelor Mittal (14.04.2014).
Toate aceste exemple de bună practică se pot dovedi modele utile cu atât mai mult în condițiile în care ministerul Economiei tocmai a lansat Programul Ro 05 – Mecanismul Financiar 2009-2014 – Eficiența Energetică. Acesta are ca scop creșterea eficienței energetice în sectoarele industriale, cu accent pe industriile cu un nivel ridicat de poluare și consum mare de energie.
Când consumul scade, povara crește pentru consumatorii mari
În lipsa unei strategii energetice la nivel național, marii consumatori privați sunt cei care au efectuat cele mai mari investiții în domeniu, în detrimentul firmelor de stat.
Producătorul de aluminiu Alro Slatina a investit circa 100 de milioane de dolari în creșterea eficienței energetice a companiei, dintr-un total de 500 de milioane de dolari în ultimii zece ani. Investiţiile au vizat atât sectorul de aluminiu primar, cât şi pe cel de aluminiu prelucrat.
Ca urmare a programelor de investiţii în eficienţa energetică, Alro a reuşit să diminueze consumul de electricitate pe tona de aluminiu cu peste 75%, pentru produsele procesate, în timp ce consumul de gaz s-a redus cu peste 90% în perioada respectivă. Consumul direct de electricitate pentru întregul proces de producţie a aluminiului a fost mai mic cu 10%, în 2012, comparativ cu 2003, iar cel de gaz, cu circa 30% mai redus.
Ca parte a strategiei de creştere a eficienţei, compania a continuat să investească în extinderea capacităţii de producţie pentru produse cu valoare adăugată mare. În plus, Alro a continuat să investească în procesarea deşeurilor de aluminiu, pentru a reduce efectele creşterii taxelor pentru consumul de energie, care au afectat industria aluminiului.
”Noi suntem în continuare interesați să ne dobândim independența energetică. Cred că e o idee bună să avem un mix pe regenerabile, dar această bulă speculativă le va compromite”, a afirmat Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al Alro Slatina, făcând o paralelă cu evoluția pieței fondurilor mutuale în urma scandalului FNI – un fond de investiții mutual care ascundea de fapt o schemă de câștiguri piramidale de tip Ponzi și a cărui prăbușire a dus la atrofierea investițiilor în întreaga piață de asset management.
”Fiind o bulă speculativă, toți vor să-și recupereze banii mâine. Sunt însă și jucători serioși, trași în jos de cei speculativi”, a mai afirmat Năstase. ”Când consumul scade, povara crește pentru consumatorii mari”, susține Năstase, precizând că se așteaptă să urmeze ”exponențial” închideri ale unor unități de producție din industrie. ”Ne-am atins țintele privind energia regenerabilă, prețul certificatele verzi ar trebui să fluctueze liber pe piață”, susține directorul Alro.
Închideri și concedieri, pe fondul creșterii cheltuielilor energetice
Investițiile în eficiența energetică nu sunt însă suficiente asigurării unui flux normal al activității, în contextul scumpirii prețului final al energiei. În urma creșterii cotei certificatelor verzi cu 17% în 2013, producătorul de aluminiu Alro va elabora un plan pentru închiderea unei părţi importante a capacităţilor-cheie pentru producerea aluminiului primar, în vederea reducerii drastice a consumului de energie, decizie care ar putea avea ca efect scăderea semnificativă a numărului de angajaţi.
„Noua cotă pentru certificate verzi, mai mare cu 17% faţă de estimarea anterioară, va avea un impact negativ asupra rezultatelor financiare aferente acestui an. Consiliul de Administraţie va pregăti un plan pentru oprirea temporară a unei părţi din operaţiunile companiei, pentru a evalua viabilitatea continuării activităţii”, se arată într-un comunicat al Alro.
Conform unui ordin al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) emis pe 26 februarie 2014, cota certificatelor verzi (CV) pe care toţi consumatorii trebuie să o plătească a crescut la 0,224 CV/MWh. Această cotă trebuie plătită de toţi consumatorii de energie, ca parte a schemei de sprijin pentru producţia de energie din surse regenerabile în România.