ALRO va publica la finalul lunii cel de-al cincilea raport de sustenabilitate, a spus Ana-Maria Imbrea, Director Relații cu Investitorii și Relații Corporative al companiei. Ea a anunțat, la Forumul Regional al Energiei din Europa Centrală și de Est – FOREN 2022, componentele temei centrale ale raportului de sustenabilitate, aluminiul fiind un vector de decarbonizare în atingerea obiectivelor climatice ale României, conform cerințelor Pactului Ecologic European, potrivit financialintelligence.ro.
Ea a amintit că ALRO își raportează performanța de sustenabilitate printr-un raport aliniat cu standardele internaționale GRI (Global Reporting Initiatives) încă din 2017, când o astfel de raportare nu era obligatorie.
“Avem la nivel de grup aproximativ 4.000 de angajați, lucrăm cu circa 3.000 de furnizori, de activitatea noastră depind indirect aproximativ 20.000 de locuri de muncă și contribuim anual cu peste 61 milioane de dolari la bugetele locale și de stat”, a spus ea.
”În plus, încă din anii 2000, am investit foarte mult pe partea de performanță de mediu, aproximativ 700 de milioane de dolari în proiecte de eficiență energetică și echipamente de ultimă generație. De aceea, încă suntem aici și am reușit să ne menținem în topul companiilor din lume pe partea de producție de aluminiu.”
O altă componentă a temei centrale a raportului de sustenabilitate este că aluminiul, prin proprietățile lui unice, are capacitatea de a putea fi reciclat la infinit.
“Este un important vector de decarbonizare pentru cele mai sofisticate industrii, mă refer la industria aeronautica și cea auto, pentru care ALRO este unul dintre furnizorii de top.”
Pe partea de taxonomie, încă de anul acesta, pentru anul financiar 2021, companiile sunt obligate să raporteze procentul de activități eligibile și neeligibile din activitatea pe care o desfășoară, urmând ca de anul viitor acest proces să devină și mai complex – aceste companii vor trebui să raporteze alinierea activităților eligibile cu taxonomia europeană la cele șase obiective climatice de mediu, a spus reprezentantul ALRO.
“În acest moment, aceste criterii tehnice de aliniere nu sunt disponibile decât pentru două dintre cele șase obiective. Așteptăm cu interes să vedem clarificările din partea Comisiei, dar cu siguranță procesul va fi unul foarte complex și din păcate împovărător pentru companii, pentru că trebuie subliniată contribuția semnificativă pe care o are compania respectivă prin activitățile sale eligibile la unul sau mai multe dintre aceste obiective de mediu, dar totodată să realizeze și o analiză tehnică din care să reiasă că nu afectează celelalte obiective la care nu contribuie semnificativ.”