Sistemul de certificare oferit de Romanian Green Building Council (RoGBC) presupune o scădere a costului total sub cel al unei proprietăți convenționale, a spus Andrei Botiș, președintele RoGBC, în cadrul conferinței ONLINE “Soluții verzi pentru spații comerciale, industrie și clădiri”, organizate de Energynomics. În prezent sunt certificate sau pre-certificate peste 50 de proiecte cu peste 10.000 de apartamente, cu o valoare de piață de peste 2 miliarde de euro, în principalele orașe – Cluj, Iași, București și Brașov.
Astfel, ”sistemul de certificare Green Homes are la bază 7 elemente foarte importante – pe lângă partea de eficiență energetică, ne-am aliniat la cerințele europene în ceea ce privește economia circulară, iar în partea de construction, site and property management am pus foarte mult accent pe calitatea aerului interior și pe calitatea materialelor. De asemenea, analizăm designul bioclimatic și partea de locație, încadrarea proiectului într-o locație care îndeplinește punctajul maxim din punctul nostru de vedere. Proiectul a avut la bază și zona de costuri, mai exact, costurile totale cu ipoteca plus costurile cu energia, plus cele de reparații au ca rezultat un cost total mai mic decât într-o proprietate convențională”, a afirmat Andrei Botiș.
DESCARCĂ PREZENTAREA LUI ANDREI BOTIȘ
Totodată, a fost lansat conceptul ipotecilor verzi, concept prezentat anterior de Energynomics în urma interviurilor realizate cu fondatorul RoGBC, Steven Borncamp. ”Astfel, am reușit să convingem mai multe bănci partenere; prima a fost Raiffeisen Bank, din 2014, care s-a alăturat programului nostru. O ipotecă verde este mult mai avantajoasă decât una standard, economia lunară fiind consistentă. Ulterior, Alpha Bank a aderat la programul nostru, iar astăzi avem peste 7 bănci partenere în România și mai multe bănci partenere la nivel european”, a adăugat Botiș.
”Proiectul nostru a fost premiat de către Comisia Europeană, astfel încât am reușit să implementăm acest proiect în 14 țări din Europa. Acum ne aflăm în discuții avansate și pe alte continente. Avem ca parteneri câteva instituții de renume la nivel european, printre care centrul din Copenhaga pentru eficiență energetică, unul din cele mai recunoscute din lume”.
Programul Smarter oferă unul din cele mai complexe moduri de calcul al indicilor necesari certificării și este aliniat cu toate instituțiile care promovează sustenabilitatea. ”Suntem aliniați cu Taxonomia europeană. În iunie 2021, împreună cu Banca Națională a României și cu alte 80 de instituții financiare și non-financiare, printre care Banca Mondială, European Investment Bank și alte bănci și companii, am făcut parte dintr-un grup de lucru care a elaborat primul Ghid de Finanțare Verde din România, care, în acest moment stă la baza tuturor finanțărilor din România”. Ghidul poate fi descărcat de pe pagina BNR.
”De asemenea, împreună cu Comisia Europeană, am dezvoltat un sistem care oferim un certificat tuturor furnizorilor de soluții verzi – de materiale de construcție sau servicii”.
Conferința ONLINE “Soluții verzi pentru spații comerciale, industrie și clădiri”, a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: BCR, Enel X România, EnergoBit, Schneider Electric, Simtel, Wiren.