Eficiența energetică are nevoie de sume importante de bani pentru a fi atinsă, iar o situație de criză energetică este cel mai bun context în care să aibă loc, din cauza costurilor mari asociate aprovizionării cu energie. Totuși, combustibilii fosili nu trebuie să fie ostracizați, pentru că ei sunt cei care au permis revoluția industrială globală.
”Eficiența energetică are nevoie de bani ca să se producă. Fără ei nu se întâmplă. Revoluția combustibililor fosili este cea intens poluatoare, dar este și cea care ne-a adus în momentul prezent de civilizație. E important să conștientizăm asta când ostracizăm și când vorbim de urgență climatică și dezastru climatic”, a explicat Andrei Ceclan, profesor universitar și președintele Societății Auditorilor și Managerilor Energetici din România (SAMER), cu prilejul cursului „Eficiența energetică, de la oportunitate la realitate”, susținut la Brașov.
Motivele pentru care eficiența energetică este necesară sunt costurile mari ale facturilor la energie iar scopul este independența cât mai mare a consumatorului față de furnizorii de energie. Un alt motiv este tranziția energetică și eliminarea carbonului din industrie și societate, proces care trebuie realizat însă într-un mod realist.
”Dacă până în 2021 piața de energie era complet liberalizată, în prezent ne aflăm într-o piață complet reglementată pentru că suntem cu toții într-un cu preț plafonat și compensat. Asta înseamnă că suntem cu toții vulnerabilizați, pentru că dacă mâine statul nu mai are bani, nu ne vom mai putea permite plata facturilor la energie, având în vedere prețurile curente. Vrem să fim mai eficienți energetic pentru a fi mai puțin vulnerabili față de energia în raport cu cei care o produc și ne-o livrează. Un alt motiv pentru care vrem eficiența energetică este neutralitatea climatică”, a spus Ceclan.
Din cauză că sursele regenerabile de energie au o densitate de energie mult mai redusă față de cele clasice, de ordinul sutelor sau miilor, asta înseamnă că pentru a substitui sursele fosile actuale, cel puțin în această ambiție europeană de decarbonizare, va fi nevoie de cantități mult mai mari de energie. De-al lungul acestui drum, nu trebuie uitat că atât cărbunele, cât și petrolul și gazele naturale au fost utilizate intens pe perioade de aproximativ 60 de ani, dar acum, factorii politici doresc înlocuirea lor cu energii verzi într-o perioadă mult mai scurtă, de 25 de ani, iar acest lucru reprezintă o provocare semnificativă. Dar, în același timp, este un mijloc în plus pentru a deveni mai eficienți din perspectiva consumului de energie.
Dr. Andrei Ceclan susține un curs dedicat eficienței energetice – „Eficiența energetică, de la oportunitate la realitate” – în cadrul proiectului “Eficiență energetică pentru tranziția energetică”, organizat de platforma de comunicare Energynomics, Fondul Român pentru Eficiența Energiei – FREE și Direcția pentru Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Energiei. Proiectul este finanțat prin Granturile Norvegiene 2014-2021, în cadrul programului „Eficiență energetică pentru tranziția energetică” în România.
Scopul programului este să sensibilizeze publicul larg, mediul industrial și autoritățile publice cu privire la eficiența energetică și energia regenerabilă, să informeze, să educe, să responsabilizeze factorii de decizie din cadrul autorităților publice și companiilor din România, precum și publicul larg, în principal tânăra generație, pentru a întreprinde acțiuni pozitive care să contribuie la tranziția energetică verde, prin eficiență energetică și integrarea sigură a energiilor regenerabile.