Acasă » Petrol și Gaze » Andrei Spînu: Guvernul Republicii Moldova poartă negocieri pentru a garanta livrarea gazelor rusești

Andrei Spînu: Guvernul Republicii Moldova poartă negocieri pentru a garanta livrarea gazelor rusești

23 noiembrie 2021
Consumatori
energynomics

Vicepremierul Republicii Moldova, Andrei Spînu, a promis marţi că locuitorii Republicii Moldova nu vor rămâne fără gaze naturale, deşi compania de utilităţi MoldovaGaz nu a reuşit să plătească cele peste 74 de milioane de dolari pe care le datorează grupului rus Gazprom, transmite Reuters.

„Guvernul este în discuţii pentru a identifica soluţii şi a garanta livrarea gazelor pentru cetăţenii ţării noastre”, a scris marţi Andrei Spînu, pe pagina sa de Facebook, conform Agerpres.

Luni, compania MoldovaGaz a primit de la Gazprom o notificare de plată a datoriei în termen de 48 de ore.

„În acest moment, datoria constituie 74,2 milioane dolari SUA. Datoria s-a creat din cauza achiziţionării gazului în luna octombrie la preţ de peste 790 USD/mia de metri cubi, iar tariful la gaz aplicat pentru luna octombrie nu a acoperit diferenţa. Până la acest moment, Moldovagaz nu a găsit o soluţie comercială pentru a stinge această datorie curentă. După aplicarea tarifului modificat, din luna noiembrie, MoldovaGaz este obligată să achite integral consumul de gaz pentru Gazprom”, a precizat vicepremierul Andrei Spînu.

Luna trecută, MoldovaGaz şi Gazprom au prelungit pentru cinci ani acordul de furnizare de gaze naturale. Atunci, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că, odată cu semnarea noului contract, criza gazelor a fost depăşită, iar Republica Moldova va continua să primească gaze ruseşti la un preţ pe care îl consideră acceptabil.

Luni, purtătorul de cuvânt de la Gazprom, Sergei Kupriyanov, a declarat că Republica Moldova nu şi-a plătit la timp factura pentru gazul natural consumat. Kupriyanov a explicat că, în conformitate cu acordul semnat, MoldovaGaz este obligată să achite integral gazul livrat de Gazprom. El a adăugat că Gazprom a informat partea moldoveană că livrările de gaze vor fi oprite în 48 de ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *