500 de sindicaliști din Federația Națională Mine Energie (FNME), sindicat din Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), vor picheta sediul Diviziei Miniere a companiei de stat, o primă etapă înaintea unui protest la care se anunță prezența a 5.000 de angajați, informează ziarul Pandurul, citat de Hotnews.ro.
Nemulțumirile au legătură cu reducerea unor prime și sporuri, ce reduce veniturile unora cu până la 40%, dar și cu privire la eliminarea a 2.000 de locuri de muncă, decizie legată de transferul bazinului carbonifer Berbești – Alunu la CET Govora, societate din Râmnicu Vâlcea.
„Scopul manifestării publice îl constituie protestul faţă de nerespectarea contractului colectiv de muncă, mimarea dialogului social, precum şi intenţia administraţiei CEO de diminuare cu 20% a fondului de salarii şi eliminarea majorităţii facilităţilor”, susţin liderii sindicatului, citaţi de Pandurul.
„Atragem atenţia Guvernului care a girat managementul catastrofal al CE Oltenia, cu pierdere din exploatare, creşterea creanţelor şi a datoriilor, că există premisele declanşării conflictului de muncă la nivelul societăţii”, arată FNME.
Reducerile de cheltuieli cu angajații constau, printre altele, în diminuarea primei de vacanţă de la o medie de 3860 lei/salariat, în 2014, la un voucher de vacanţă de 1050 lei/salariat. Va mai fi reduse şi primele ocazionale, de la 700 lei la 300 lei/salariat/eveniment, diminuat sporul de fidelitate și echivalentul spor de carieră, scrie Hotnews.ro. Cheltuielile cu transportul vor fi reduse la jumătate. Cuantumul salariilor compensatorii scade la 16 salarii medii brute la 10 salarii medii brute