Bogdan Tudorache
ANRE a aprobat un pachet de acte normative privind racordarea clienților noncasnici şi a prosumatorilor la rețelele electrice de interes public, respectiv la sistemul de distribuție a gazelor naturale, care va permite accesul la energie electrică şi gaze naturale unui număr sporit de utilizatori și, în același timp, va sprijini viitorii clienți finali noncasnici ale căror locuri de consum sunt alimentate după caz, cu energie electrică sau gaze naturale, prin instalații de racordare cu lungimi până la 2.500 metri, se arată într-un comunicat al ANRE.
Astfel, ”pentru utilizatorii de tip clienți noncasnici, operatorii de distribuție concesionari au obligația de a finanța și realiza lucrările de proiectare și execuție a instalației de racordare, cu recuperarea ulterioară de către operator a acestor costuri prin tarifele de distribuție, în situația în care lungimea instalației de racordare este de până la 2.500 metri. În cazul în care lungimea instalației de racordare este de peste 2.500 metri, operatorii de distribuție concesionari au obligația de a finanța și realiza lucrările de proiectare și execuție necesare realizării obiectivului/conductei, iar solicitanții, viitori clienți noncasnici, finanțează lucrările necesare instalației de racordare”, a transmis instituția.
”Lucrările de proiectare și execuție a instalației de racordare se realizează de către operatorii de distribuție concesionari în regim concurențial prin încheierea de contracte cu respectarea principiilor concurențiale cu oricare dintre operatorii economici atestați de ANRE. Utilizatorul poate opta pentru încheierea directă a unui contract pentru aceste activități cu un operator economic atestat ales de acesta, caz în care utilizatorul achită costurile pentru proiectarea și execuția instalației de racordare operatorului economic atestat ales, iar operatorul de distribuție va rambursa ulterior utilizatorului costurile respective, în maximum 5 ani de la data punerii în funcțiune a instalației de racordare, în tranșe anuale egale”.
Termenul de realizare a racordării, inclusiv recepția și punerea în funcțiune a instalației de racordare, este de maximum 90 de zile de la data obținerii acordului sau autorizației pentru instalația de racordare.
Totodată, clienții finali noncasnici care beneficiază de instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri finanțate de operatorii de distribuție concesionari au obligația legală de a utiliza și de a păstra destinația locului de consum pe o perioadă de 5 ani de la data punerii în funcțiune a instalațiilor de racordare.
Regulile se aplică și prosumatorilor care dețin instalații de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puteri instalate de cel mult 100 kW pe loc de consum.