Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a colectat până în prezent 606 milioane de lei din contribuţia de 2% din cifra de afaceri a companiilor energetice, instituită prin OUG 114/2018, a declarat, miercuri, preşedintele instituţiei, Dumitru Chiriţă.
El a participat la şedinţa comisiilor parlamentare de resort, reunite, pentru a prezenta raportul anual aferent anului trecut. „ANRE are în cont, până în momentul de faţă, 606 milioane de lei din contribuţia de 2%. Aceste sume vor fi utilizate, potrivit legii, pentru organizarea şi funcţionarea ANRE. Banii nu pot fi folosiţi în alte scopuri”, a precizat Chiriţă, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, instituţia avea, la 1 ianuarie 2018, un număr de 288 de angajaţi şi a încheiat anul cu 313 angajaţi. În acest moment, există 322 de salariaţi, din 350 câţi prevede legea.