Acasă » Petrol și Gaze » ANRE a emis ordinul privind obligaţia furnizorilor de gaze de a stoca 30% din consumul clienţilor lor

ANRE a emis ordinul privind obligaţia furnizorilor de gaze de a stoca 30% din consumul clienţilor lor

14 aprilie 2022
Petrol și Gaze
energynomics

ANRE a aprobat noi condiţii privind determinarea nivelului stocului minim de gaze naturale pe care titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale au obligaţia de a-l constitui în perioada aprilie 2022 – octombrie 2022, se arată într-un comunicat al autorității.

„Având în vedere faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 a intrat în vigoare la data de 22.03.2022, ANRE a aprobat în regim de urgenţă noile prevederi care vizează în principal următoarele modificări: în perioada aprilie – octombrie 2022, furnizorii de gaze naturale/producătorii de energie termică (PET) clienţi direcţi au obligaţia de a constitui în depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale un stoc minim de gaze naturale pentru asigurarea continuităţii şi siguranţei în alimentarea clienţilor săi finali/asigurarea consumului propriu şi suportabilităţii preţului de către aceştia; cantităţile de gaze naturale reprezentând stocurile minime ce urmează a fi înmagazinate de fiecare furnizor/PET client direct vor reprezenta minimum 30% din cantitatea de gaze naturale necesară consumului clienţilor finali din portofoliu”, se arată în comunicat, conform , conform Agerpres.

Furnizorii de gaze naturale/PET, după caz, îşi îndeplinesc obligaţia privind constituirea stocului minim de gaze naturale prin: înmagazinarea gazelor naturale în nume propriu, prin încheierea de contracte de înmagazinare subterană a gazelor naturale cu unul dintre titularii licenţei de operare a sistemelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi/sau încheierea, până la data de 31 octombrie, de contracte de vânzare-cumpărare ce au ca obiect cantităţi de gaze naturale provenite din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale, înmagazinate de un alt furnizor de gaze naturale şi/sau încheierea de contracte de mandat cu un alt furnizor, în vederea înmagazinării gazelor naturale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *