Acasă » Electricitate » ANRE: Anul acesta va fi funcţională platforma de schimbare a furnizorului de energie în 24 de ore

ANRE: Anul acesta va fi funcţională platforma de schimbare a furnizorului de energie în 24 de ore

20 mai 2022
Consumatori
energynomics

Platforma unică la nivel naţional destinată schimbării de către clienţii finali a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale va fi gata anul acesta, a afirmat Dumitru Chiriţă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie.

Prin intermediul acestei platforme, clientul final reduce timpul de schimbare a furnizorului de la 21 de zile la 24 de ore.

„Proiectul este finanţat din fonduri europene nerambursabile în proporţie de 98%. Odată cu finalizarea proiectului, această iniţiativă demonstrează, încă o dată, importanţa pe care ANRE o acordă optimizării proceselor operaţionale, în scopul diminuării birocraţiei şi consolidării concurenţei în sectorul energiei”, a precizat Chiriţă, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, contextul energetic actual a scos în evidenţă faptul că avem nevoie mai mult ca oricând de o Uniune Europeană mai integrată şi mai solidară inclusiv în ceea ce priveşte investiţiile în sectorul energetic.

„Provocările din ultimii ani ne obligă să luăm decizii rapide şi eficiente pentru a atenua efectele crizelor pe care le parcurgem. Una dintre soluţii este promovarea energiei regenerabile, dublată de creşterea capacităţii de stocare în vederea atenuării dezechilibrelor din sistem, fapt care ar conduce la reducerea sau eliminarea dependenţei de gazul din import şi ar contribui la atingerea obiectivelor asumate la nivel european”, a completat preşedintele ANRE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *