Acasă » Electricitate » ANRE ar putea ajusta negativ prețul energiei electrice

ANRE ar putea ajusta negativ prețul energiei electrice

17 noiembrie 2017
Distribuţie
energynomics

ANRE ar putea efectua o ajustare negativă a prețului energiei electrice, întrucât ultima scumpire nu a fost fundamentată solid, a declarat, joi, ministrul de resort, Toma Petcu, după audierile din Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea ANRE.

El a fost întrebat de jurnaliști dacă în acest an vor mai fi majorări la prețul energiei. “Din punctul meu de vedere, nu sunt motive ca ANRE să facă o nouă majorare de preț. Dimpotrivă, se așteaptă de la ANRE o ajustare negativă, pentru că ultima ajustare de preț nu a fost fundamentată suficient de solid”, a spus ministrul, conform Agerpres.

Anterior, în cadrul comisiei, Petcu a precizat că, pe parcursul acestui an, au fost două etape de dereglementare, iar de la 1 ianuarie 2018 nu vor mai exista tarife reglementate aprobate de ANRE.

Ultima modificare de preț operată de ANRE a fost la 1 octombrie 2017. La acea dată a existat o majorare pentru consumatorii casnici de 0,03 lei/kWh, ceea ce a însemnat o scumpire cu 3,45 lei pe lună pentru un consum mediu de 100 kWh. “În ședința din data de 26 septembrie 2017, Comitetul de reglementare al ANRE a avizat tarifele de tip Componentă de piață concurențială (CPC) aplicabile în trimestrul IV 2017 clienților finali casnici și noncasnici beneficiari ai serviciului universal. (…) Astfel, a rezultat o creștere medie, la nivel național, a tarifelor CPC cu 0,03 lei/kWh, față de creșterea medie cu 0,1 lei/ kWh, care ar fi rezultat conform propunerilor FUI”, potrivit unui comunicat al ANRE de la acea dată.

“În vederea avizării, ANRE a luat în considerare următoarele elemente: rezultatele licitației PCSU din 12-13.09.2017; prețurile medii ponderate înregistrate în urma tranzacțiilor încheiate pe OPCOM pe toate piețele la termen, în perioada 9.08.2017-20.09.2017; energia necesară pentru pentru profilarea curbelor de consum și echilibrare”, au adăugat reprezentanții ANRE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *