Acasă » Regenerabile » Solar » Trei firme producătoare de energie solară au cerut intrarea în insolvență

Trei firme producătoare de energie solară au cerut intrarea în insolvență

11 iulie 2013
Electricitate
energynomics

Firmele germane Gehrlicher Solar și Conergy, precum și firma americană Hoku (cu sediul în Hawaii) au început procedurile pentru intrarea în insolvență. Portofoliile de proiecte ale celor de la Gehrlicher Solar și Conergy conțin și parcuri fotovoltaice dezvoltate în România, iar cele două firme anunțaseră cu puțin timp în urmă noi planuri de dezvoltare pentru țara noastră. Firma Gehrlicher Solar a anunțat că a cerut intrarea în insolvență ca urmare a deteriorării climatului de afaceri, după introducerea taxei anti-dumping de către UE. Pentru Conergy și Hoku situația este diferită; ambele se declară victimele imposibilității de a ajunge la acorduri cu creditorii lor.
Conergy a eșuat să-și convingă creditorii să accepte restructurarea datoriilor și să găsească noi investitori dispuși să îi finanțeze activitatea. „În ultimele 15 luni am prezentat două planuri investiționale concrete creditorilor noștri și regretăm foarte mult faptul că nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la implementarea într-un interval optim a acestora”, a declarat directorul executiv al Conergy, Philip Comberg. De cealaltă parte compania Hoku avea datorii de aproximativ un miliard de dolari și câteva mari proiecte puse în așteptare de câțiva ani.

Tarifele antidumping nu ajută pe nimeni, nici măcar pe cei care cer impunerea lor, pentru că distrug joburi în întreaga industrie fotovoltaică.

Toate cele trei companii s-au referit în trecut în termeni critici la practicile neloiale de afaceri ale producătorilor chinezi, care au dus la deteriorarea pieței prin inundarea cu produse sub prețurile reale. SUA au reacționat la practicile anti-concurențiale ale Chinei și au impus tarife pentru echipamentele importate de acolo pentru a-și proteja producătorii locali. Executivul Uniunii Europene a preluat apoi modelul și a impus taxe anti-dumping pentru producători chinezi care exportă panouri solare și alte componente către spațiul pieței unice europene. Taxa este provizorie; între 6 iunie și 6 august, se ridică la 11,8 %, iar după această dată urmează a fi mărită la 47,6 %. Pentru o analiză mai vastă pe acest subiect, mergeți aici. (includem linkul către textul privind taxa impusă de UE).

Protecționismul face victime

Aparent protecționismul impus de către Uniunea Europeană în acest sector are efecte opuse celor prevăzute și a făcut deja primele victime. La momentul introducerii taxelor, 18 state membre ale UE au votat împotriva, iar reprezentanții industriei se temeau de posibilele efecte adverse pentru producătorii europeni. Reprezentanții companiei Gehrlicher Solar spun că decizia UE de a impune aceste tarife punitive a dus la o deteriorare a pieței europene de profil. Ca urmare, compania a fost pusă în imposibilitatea de a-și mai respecta planul de afaceri convenit cu creditorii, ceea ce a dus la rezilierea unui contract de credit pe doi ani, în valoare de 85 de milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *