Acasă » Termo » ANRE: Au fost aprobate noi investiții, în valoare de 194 mil. lei, în încălzirea centralizată

ANRE: Au fost aprobate noi investiții, în valoare de 194 mil. lei, în încălzirea centralizată

energynomics

Guvernul României a aprobat Programul multianual de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor. Beneficiarii Programului Termoficare sunt unitățile administrativ-teritoriale, anunță ANRE.

”Până în prezent, au fost emise un număr de 35 de avize (dintre care 31 de avize în anul 2020), pentru proiecte depuse de Primăria Municipiului Tulcea, Primăria Municipiului Vatra Dornei, Primăria Municipiului Brașov, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Giurgiu, Primăria Municipiului Arad, Primăria Municipiului Oradea, Primăria Municipiului Brad și Primăria Municipiului Motru, cu o valoare totală a investițiilor de 194.200.176 lei, o economie totală de energie estimată de 6.046,08 tep/an și o reducere totală estimată a emisiilor de gaze cu efect de seră de 15.269,83 t ech. CO2/an. Sunt în diverse stadii de analiză alte 7 proiecte”, conform ANRE.

”Acest Program vine să susțină financiar necesitatea stringentă de realizare a investițiilor în sistemele de alimentare centralizată cu energie termică în scopul implementării unor sisteme eficiente și viabile de alimentare cu energie termică a localității, al valorificării potențialului cogenerării de înaltă eficiență, al utilizării surselor regenerabile de energie, precum și al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

În cadrul acestui Program, ANRE verifică documentația tehnică a proiectelor întocmite de unitățile administrativ-teritoriale și emite, în condițiile stabilite prin regulament aprobat prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, un aviz tehnic privind eficienţa energetică care include economia de energie şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră estimate a fi obţinute prin implementarea proiectelor. Pentru proiectele începute în temeiul HG nr. 462/2006, ANRE emite avize cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră estimate a fi obţinute prin implementarea proiectelor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *