Bogdan Tudorache
Arbitrul pieței energetice (ANRE) a aprobat în şedinţa Comitetului de reglementare de marţi un nou ordin privind standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice. În speță, noile prevederi aduc standarde noi de piață, precum și introducerea graduală, conform unui calendar, a echipamentelor de analiză a calității, până în 2026.
”Prin actul normativ aprobat a fost prevăzut un calendar gradual pentru montarea de analizoare de calitate astfel încât 100% din stațiile electrice să fie monitorizate cu ajutorul acestor echipamente până la sfârșitul anului 2026, respectiv 100% din posturile de transformare până la 01.01.2028. Acest program de implementare este corelat cu prevederile calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivel naţional, aprobat de ANRE, oferind operatorilor de distribuție concesionari cadrul de reglementare pentru organizarea activității și planificarea investițiilor în rețelele electrice de distribuție astfel încât aceștia să asigure un serviciu de calitate tuturor utilizatorilor deserviți”, susține arbitrul pieței.
Noi despăgubiri
Totodată, ANRE prevede includerea întreruperilor scurte, între 3 secunde și 3 minute, în categoria întreruperilor care se monitorizează și pentru care operatorii de distribuție sunt obligați să acorde compensații la depășirea numărului maxim stabilit prin standard. Pentru fiecare astfel de depășire operatorii de distribuție vor acorda compensații tuturor utilizatorilor afectați, astfel: pentru înaltă tensiune: 300 RON peste 10 întreruperi pe an; pentru medie tensiune: 10 RON peste 10 întreruperi pe săptămână și pentru joasă tensiune: 5 RON peste 10 întreruperi pe săptămână.
”Impactul acestei măsuri este unul pozitiv pentru utilizatori, deoarece includerea monitorizării întreruperilor scurte și prevederea acordării de compensații utilizatorilor la depășirea numărului maxim stabilit de standard contribuie la obligarea operatorului de a lua măsuri rapide și eficiente pentru remedierea disfuncționalităților care în prezent se manifestă în diferite zone de rețea de joasă tensiune și care pot provoca deprecierea echipamentelor electrocasnice, precum și generarea de disconfort clienților”, susțin oficialii ANRE.
ANRE permite utilizatorilor să monteze ”pe cheltuială proprie” echipamente de analiză a calității, care pot fi folosite în relațiile contractuale dintre aceștia și operatorii de distribuție.
Totodată, ANRE ridică standardele de distribuție, prevăzând ”reducerea, începând cu data de 01.01.2022, abaterii pozitive permise a tensiunii de alimentare la joasă tensiune de la +10% la +5% din valoarea tensiunii nominale, monitorizată săptămânal”. Această modificare asigură corelarea cu valoarea tensiunii maxime admisibile pentru echipamentele electrice și electronice care se alimentează la joasă tensiune, deținute de utilizatorii rețelei.
Pentru nerespectarea indicatorilor de performanță privind calitatea curbei de tensiune, operatorul de distribuție are obligația de a acorda utilizatorilor următoarele compensații: pentru persoane juridice – 270 RON la 110kV, respectiv 130 RON la JT (joasă tensiune) și MT (medie tensiune) pentru fiecare perioadă de monitorizare, iar pentru persoane fizice: 270 RON la 110kV, respectiv 70 RON la JT și MT pentru fiecare perioadă de monitorizare.
În același timp, ANRE obligă distribuitorii să adauge ”la indicatorii de calitate comercială a serviciului de distribuție” termenul de 90 de zile de realizare a racordării, inclusiv recepția și punerea în funcțiune a instalației de racordare pentru utilizatorii clienți casnici și clienți finali noncasnici ale căror locuri de consum sunt alimentate prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri.
Pentru nerespectarea acestui indicator s-a prevăzut un cuantum al compensației de 100 RON, indiferent de nivelul de tensiune sau de categoria utilizatorului (persoana fizică/juridică). Se urmărește astfel, îmbunătățirea activității de racordare a utilizatorilor la rețelele electrice de distribuție.
Adițional, pentru nerespectarea prevederilor standardului de performanță, operatorul de distribuție este sancționat conform prevederilor Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă de la 10.000 RON până la 200.000 RON.
ANRE a mai cerut și stabilirea unor noi intervale privind preluarea apelurilor telefonice, însă preluarea efectivă de către operatorul uman poate avea loc după 20 de minute.