Acasă » Petrol și Gaze » ANRE: Furnizorii de gaze au înmagazinat pentru iarnă cu 30% mai mult decât stocul minim obligatoriu

ANRE: Furnizorii de gaze au înmagazinat pentru iarnă cu 30% mai mult decât stocul minim obligatoriu

1 noiembrie 2019
Furnizare
energynomics

Furnizorii de gaze au depozitat pentru această iarnă 2,8 miliarde de metri cubi de gaze, cu 30% mai mult decât stocul minim obligatoriu impus de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), potrivit unui comunicat al instituţiei.

Pentru asigurarea continuităţii în alimentarea cu gaze naturale a clienţilor finali, ANRE stabileşte anual cantităţile de gaze naturale reprezentând stocurile minime ce urmează a fi înmagazinate de fiecare furnizor, astfel încât să se asigure un nivel corespunzător al consumului intern, în condiţii de continuitate şi siguranţă.

Totodată, potrivit obligaţiilor stabilite prin Legea energiei şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, Transgaz, în calitate de operator al sistemului de transport al gazelor naturale, trebuie să deţină în depozitele subterane sau să asigure achiziţia cantităţilor de gaze naturale necesare operării şi asigurării permanente a echilibrului fizic al sistemului de transport, conform Agerpres.

ANRE a determinat un nivel al stocului minim de gaze naturale de 23.497.313,689 MWh (2,217 miliarde mc), echivalent cu 29% din consumul perioadei de extracţie 2017-2018.

1 thoughts on “ANRE: Furnizorii de gaze au înmagazinat pentru iarnă cu 30% mai mult decât stocul minim obligatoriu”

  1. Aceste stocuri se fac si se urmaresc de cand sau construit primele depozite de gaze naturale.Trec peste faptul ca in actul de infiintare al Transgaz, exista toate obligatiile preluate prin ordine si decizii de ANRE si ma intreb, aceste reglementari ale ANRE ce beneficii aduc consumatorilor privind pretul gazelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *