Acasă » Petrol și Gaze » ANRE mai face un pas către echilibrarea zilnică în piața de gaze; Transgaz trebuie să se grăbească

ANRE mai face un pas către echilibrarea zilnică în piața de gaze; Transgaz trebuie să se grăbească

6 septembrie 2018
Consumatori
energynomics

ANRE a aprobat, pe 5 septembrie, noi modificări și completări la Codul rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale. Acestea contribuie la alinierea la prevederile reglementărilor europene în domeniu (regulamentele UE nr. 312/2014 și 715/2009), subliniază Autoritatea, în comunicatul postat pe site-ul www.anre.ro. Cele mai multe prevederi au legătură cu “Piața de echilibrare a gazelor naturale”, care urmează să înlocuiască mecanismul de tranzacționare a dezechilibrelor prin Facilitatea de transfer de gaze (FTG).

De unde venim

Până în 2016, închiderile lunare ale situațiilor participanților la piața de gaze se făceau după finalul lunii de livrare, într-un interval de circa 15 zile. Pe baza nominalizărilor, producătorii de gaze naturale lansau toată cantitatea în sistemul național de transport (SNT), iar dacă erau volume extrase din depozite sau din import, intrau și acestea în sistem. După încheierea lunii de consum, într-o perioadă de 15 zile, Transgaz comunica participanților la piață ce consum a avut fiecare în parte, din ce categorie de gaze, și le trimitea o balanță lunară a intervalului. Aceasta era baza de plată și de decontare pentru toți participanții la piață.

Începând cu 1 decembrie 2016, Codul Rețelei a fost modificat în sensul în care livrările trebuie să fie închise pe bază zilnică. “Astfel, Transgaz nu a mai emis acea balanță, iar noi am rămas cu lunile neînchise, știind fiecare ce cantități a avut, dar nu și diferențele, care ulterior s-au numit ‚dezechilibre’, și care au primit un alt fel de tratament”, a explicat Vasile Ciolpan, Director Departament Comercializare Energie în cadrul Romgaz, la solicitarea energynomics.ro.

Soluția temporară trebuie abandonată

Între timp, s-au găsit soluții provizorii pentru dezechilibrele zilnice, între care Facilitatea de Transport de Gaze, practicată și în prezent.

“Începând cu 1 octombrie se dorește ca această facilitate să nu mai existe, deoarece Regulamentul nr. 312/2014 de stabilire a unui cod de rețea privind echilibrarea rețelelor de transport de gaz impune ca dezechilibrele să fie stinse în intervalul de consum”, a mai spus Ciolpan. „Încă nu a fost decis prin ce metode vom ajunge respectăm această cerință. Urmează să găsim soluții; este o preocupare pentru toți participanții la piață, pentru că toți suportăm un impact, în fiecare zi”, a mai spus Ciolpan.

În prezent, sunt funcționale platformele pentru ziua următoare (PZU) și la OPCOM, și la BRM. Oficialul Romgaz subliniază însă că “PZU înseamnă o tranzacție pentru mâine, iar dezechilibrele de mâine le vei cunoaște abia poimâine, așa că nu le poți tranzacționa azi!” Această modalitate de a stinge dezechilibrele – printr-o tranzacție pe piața PZU, adică post –, este în mod evident o rezolvare care se produce doar după ziua de consum, după intervalul de consum, ceea ce nu răspunde impunerilor regulamentului european, subliniază directorul Romgaz.

Mecanismele noi trebuie adoptate de piață

De aceea, ANRE propune ca Transgaz să devină parte cu echilibrarea; operatorul de sistem ar trebui să cumpere și să vândă cantitățile care apar în plus sau în minus, în fiecare zi, și să informeze utilizatorii de rețea.

Prin Ordinul nou adoptat (167/2018), Autoritatea a introdus ”mecanismul de stimulare al Operatorului de Transport și de Sistem, [… care] presupune implicarea activă a OTS în tranzacționarea produselor standardizate pe termen scurt și remunerarea sau penalizarea după caz, a acestuia, funcție de performanța obținută în urma activității de echilibrare a SNT”. Transgaz nu are încă un model funcțional al acestui mecanism, iar dacă această soluție va fi menținută, ea va putea fi implementată doar pe viitor.

Ce este mai dificil în prezent, consideră Ciolpan, este că pentru trimestrul IV al anului 2018, “ANRE spune ‚nici vorbă de FTG’, în vreme ce Transgaz ar vrea să le prelungească pentru a avea totuși o modalitate [de stingere a dezechilibrelor]”.

Rămâne opțiunea folosirii platformelor pentru ziua următoare, PZU, care permit realizarea unei balanțe, nu lunar, ca până în 2016, ci zilnic, anunțată la o zi distanță. “Dar nici chiar pe acestea nu vor fi calcule finale, pentru că Transgaz nu poate comunica decât date provizorii privind dezechilibrele, după care mai este nevoie de regularizări”, a explicat Vasile Ciolpan.

Rămâne de văzut ce soluții vor fi găsite. “Fiecare caută să propună o construcție, dar aceasta trebuie să fie și acceptată de piață”, a concluzionat expertul citat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *