Tarifele reglementate la energie electrică vor scădea în medie cu 1,89% în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2020, urmând ca piaţa să fie complet liberalizată de la 1 ianuarie 2021, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
Decizia a fost luată în şedinţa Comitetului de reglementare al ANRE de luni, 29 iunie 2020, când au fost aprobate ordinele pentru aprobarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate clienţilor casnici în perioada 1 iulie 2020 – 31 decembrie 2020 de către furnizorii de ultimă instanţă: CEZ Vânzare, Electrica Furnizare, E.ON Energie România, Enel Energie, Enel Energie Muntenia, Engie România, Tinmar Energy.
„Raportat la perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2020, tarifele reglementate aplicate de către furnizorii de ultimă instanţă obligaţi (care asigură 99,9% din consumul celor aproximativ 6 milioane de clienţi casnici pentru care se aplică tarife reglementate) au scăzut în medie cu 1,89%”, potrivit comunicatului citat de Agerpres.
ANRE aminteşte că perioada 1 iulie 2020 – 31 decembrie 2020 este ultima de aplicare a tarifelor reglementate pentru clienţii casnici şi de stabilire a preţurilor pentru energia electrică livrată şi a cantităţilor de energie electrică vândute de producători furnizorilor de ultimă instanţă pe bază de contracte reglementate.
Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2021 piaţa de energie electrică se liberalizează complet.