Consiliul Concurenței împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) au demarat o investigație pe piața energiei din România, în cazul a două contracte încheiate pe OPCOM, suspecte că ar fi încălcat legislaţia.
Reprezentanții ANRE, susțin că această anchetă a fost demarată în urma unei sesizări potrivit căreia cele două contractele ar fi fost încheiate la un preţ mai mare decât ar fi normal. “Sunt raportate două tranzacţii suspecte. Preşedintele ANRE a luat legătura cu cei de la Consiliul Concurenţei ca împreună să desfăşurăm o investigaţie în legătură cu aceste contracte. Sunt doar suspiciuni momentan. Nu avem nicio confirmare. Bursa este liberă şi acolo se întâlneşte cererea cu oferta, din acest motiv avem nevoie de ajutorul Consiliului Concurenţei”, au afirmat oficialii autorității, citaţi de Agerpres.
Oficialii ANRE nu a dat mai multe amănunte despre tranzacțiile și companiile anchetate și au precizat că este o investigație în curs. Tranzacțiile au fost încheiate și pe PZU – Piața pentru Ziua Următoare. Preţurile pe piaţa spot (PZU) a bursei de energie OPCOM au ajuns în aceste zile la recorduri istorice de peste 600 lei pe MWh, de două ori mai mari decât în primele zile ale acestui an, au mai precizat reprezentanții ANRE.
România a înregistrat în zilele de 15 şi 23 ianuarie 2017 cel mai mare preţ al energiei din Europa, ajungând la 74,92 de euro pe MWh, respectiv 96,52 de euro pe MWh, potrivit datelor de pe site-ul bursei de energie OPCOM, operatorul pieţei de energie electrică din România.