Acasă » Electricitate » Transport » APIA: Autoturismele verzi au ajuns la o cotă de piață de 21,7% din totalul înmatriculărilor, în 2022

APIA: Autoturismele verzi au ajuns la o cotă de piață de 21,7% din totalul înmatriculărilor, în 2022

13 ianuarie 2023
Transport
energynomics

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 6,8% anul trecut, în comparație cu 2021, autoturismele „electrificate” înregistrând un salt de 49% şi o cotă de piață 21,7% din total, arată statistica Asociației Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), publicată vineri.

În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în 2022, motorizările pe benzină au scăzut cu 1,2%, față de 2021, până la o pondere de 64,5%, iar înmatriculările autoturismelor echipate cu motoare diesel s-au diminuat cu 5% şi dețin o cotă de 13,8% din total, conform Agerpres.

Pe de altă parte, autoturismele „verzi”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns să dețină o cotă de piață de 21,7%, anul trecut.

În această categorie, autoturismele full electrice dețin o cotă de 9,1% din piață, față de anul 2021 când reprezentau doar 5,3%.

La nivelul întregului an 2022, este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+83,6%) şi a celor plug-in hybrid (+32,4%).

Potrivit sursei citate, primele cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Dacia Spring – cu 6.830 de unități (model lansat în 2021, cu o creştere de 122,6% față de aceeaşi perioadă a anului precedent), urmat de Tesla (3.759 exemplare, +248,2%), Volkswagen e-UP! (514 unități, +18,2%), Hyundai Kona (365 de unități, -4,9%) şi Renault Zoe (269 de unități, -22,5%).

În cazul autoturismelor Plug-in, pe primul loc la înmatriculări se află Ford Kuga, cu 324 de unități şi o creştere de 24,1%, de la an la an, urmată de Hyundai Tucson (271 de unități, +18,3%), Renault Captur (247 de unități, -8,2%), Mercedes-Benz GLE (246 de unități, +36,7%) şi Mercedes-Benz GLC (206 unități, -8%).

Totodată, autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc în Top 3 modelele: Toyota Corolla (2.397 unități, +12,3%), Toyota C-HR (1.978 de unități, -5,5%) şi Toyota RAV4 (1.697 de unități, +5,4%).

Datele APIA relevă faptul că majoritatea achizițiilor de autoturisme au fost realizate de către persoane juridice, care acoperă 59% din total, iar diferența de 41% le revine persoanelor fizice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *