Aprobarea de către Ministerul Energiei, în Adunarea Generală de marți, a celor şase propuneri pe care le-a înaintat pentru un nou Consiliu de Supraveghere (CS) provizoriu la Hidroelectrica nemulțumește acţionarul minoritar, Fondul Proprietatea, dar și sindicatul liber Hidrosind, care a pichetat instituția.
Conform Bursa, liderii de sindicat au fost citați spunând că se intențioenază schimbarea metodologiei de privatizare, prin vânzarea de acțiuni. „În culise, se duce o luptă acerbă pentru schimbarea metodei de listare, din listare prin majorare de capital în vânzare directă de acţiuni”, sunt citați spunând membrii sindicatului Hidrosind.
Astfel, în noul CS al producătorului de energie au intrat Ioana Andreea Lambru, secretar general al Guvernului Grindeanu, Horia Marian Gâmbuţeanu, consilier la Secretariatul General al Guvernului, Andreea Negru- Ciobanu, purtător de cuvânt al ministrului Dezvoltării Sevil Shhaideh, Gheorghe Gabriel Gheorghe, fost vicepreşedinte al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, Dorin Liviu Nistoran, director general al Televoice Group SRL, Dan Laurenţiu Tudor, Director General Adjunct în cadrul ELCEN Bucureşti.
De asemenea, în CS-ul provizoriu a intrat şi reprezentantul Fondului Proprietatea (FP), Oana Truţă. FP, care are o deţinere de 20%, la Hidroelectrica, s-a aratat dezamăgit de faptul că acţionarul majoritar, Ministerul Energiei, a ales să propună un alt Consiliu interimar la Hidroelectrica, pentru un mandat de patru luni.
FP a transmis recent că starea de provizorat la Hidroelectrica nu face decât să prelungească instabilitatea şi lipsa de predictibilitate pentru companie încă patru luni, generând riscuri majore pentru aceasta.
Menţinerea stării actuale de provizorat ar putea întârzia şi afecta grav IPO-ul Hidroelectrica, consideră reprezentantul FP, Greg Konieczny.
Ulterior, Ministerul Energiei a transmis că era nemulţumit de conducerile din companiile de stat şi că a făcut propuneri pentru conduceri provizorii, pentru a putea pregăti şi demara procedurile de recrutare pe baza OUG 109/2011 a unor noi membri cu mandate pline, de patru ani.
Ministerul nu a oferit explicaţii, însă, despre cum a selectat candidaţii pentru locurile provizorii în CS. Adunarea Generală de la Hidroelectrica s-a ţinut în condiţiile în care Sindicatul Hidrosind a pichetat sediul societăţii.
Marţi, sindicaliştii au anunţat că protestul se îndreaptă împotriva noilor măsuri de restructurare/reorganizare a activităţii societăţii, precum şi a modului de conducere, în contextul în care, începând cu data de 10 aprilie, salariaţii societăţii se află în grevă japoneză, ca prim semnal de alarmă.