Acasă » Evenimente Trecute » Evenimente Trecute Recomandate » ARBIO: O nouă lege pentru biomasă și biogaz înseamnă energie termică mai ieftină

ARBIO: O nouă lege pentru biomasă și biogaz înseamnă energie termică mai ieftină

11 iunie 2015
Evenimente Trecute
energynomics

Pentru prima dată, 4 ministere, ANRE și ARBIO colaborează  pentru a pregăti noua Lege pentru sectorul biomasei și biogazului, în timp ce o comisie parlamentară lucrează la noua Lege pentru energie termică. În același timp, am intrat în perioada finală a discuțiilor pentru sistemul Feed-in-Tariff (pentru proiecte cu o capacitate instalată de până la 0,5 MW) și al patrulea certificat verde pentru proiectele de Bioenergie cu randament ridicat de cogenerare. De asemenea, o nouă lege pentru culturile energetice este în discuție și granturi UE de 232 milioane de euro au fost asigurate exclusiv pentru sectorul biomasă şi biogaz.

Asociația Română de Biomasă și Biogaz a organizat ARBIO Biomass & Biogas FORUM + Workshop-ul ARBIO dedicat culturilor energetice, pe 9 iunie, la Capital Plaza Hotel, București, cu 164 de participanți, dintre care 87 de investitori din România și din alte 11 țări. Investitorii prezenți în sală au confirmat că „odată ce legislația există, suntem gata să investim în zeci de proiecte, așa cum avem acorduri cu fermieri, fabrici cu deșeuri etc”. La eveniment au fost prezentate cele mai recente informații cu privire la evoluțiile sectorului bioenergiei și au fost oferite referințe ale experților de top români și europeni în ceea ce privește sectorul cel mai promițător din anii următori. De asemenea, ARBIO a prezentat în detaliu principiile propunerii sale privind noua Lege de bioenergie.

În mesajul său la FORUM-ul ARBIO, Anca Bujor, consilier în Ministerul Energiei a confirmat faptul că „statul român consideră biomasa o prioritate pentru țară în anii care vor veni, de asemenea, în conformitate cu principiile noii strategii de energie pe care le elaborează. Evoluția acesteia până în prezent nu a fost satisfăcătoare și dorim să schimbăm acest lucru prin pregătirea și votarea unei noi legi pentru sectorul biomasei, sau prin alte soluții pe care le vom găsi împreună”.

De asemenea, mii de fermieri și companii cu deșeuri vor evita sancțiunile de 80 Lei/tonă (începând cu 01.01.2017) și 120 lei/tonă (începând cu 01.01.2018), cu care vor fi taxați pentru deșeurile ce nu vor fi tratate în conformitate cu noile directive UE. Se poate adăuga crearea de mii de noi locuri de muncă, mediul va deveni mult mai curat, va fi produsă energie de bază, plus se vor economisi bani din importurile de combustibili fosili, vom deveni mai independenți din punct de vedere energetic. Avantajele biomasei și biogazului sunt peste 40 la număr. Oferim înapoi României mult mai mult decât primim.”Președintele Asociației Române de Biomasă și Biogaz, Ilias Papageorgiadis, a subliniat faptul că noua Lege pentru biomasă și biogaz este extrem de importantă, nu numai pentru sectorul energetic, dar mai ales pentru România. „Prin a primi ceea ce merităm, un venit stabil și fără surprize, sectorul nostru va oferi României mult mai mult. Dorim să folosim deșeurile și culturile energetice pentru proiectele noastre. Noua Lege pentru biomasă și biogaz înseamnă mijloace de energie termică mai ieftine pentru mii sau chiar milioane de cetățeni, dar și pentru companiile cu unități de producție. Estimăm că efectul va fi o reducere a facturii cetățenilor cu 20-30% și avem deja exemple concrete care confirmă acest lucru.

Secretarul general al COPA – COGECA, Pekka Pesonen, a subliniat importanța biomasei și biogazului în sectorul agricol din întreaga Europa. „Acum este momentul ca România să implementeze ceea ce restul Europei a făcut în anii anteriori și vom fi aici pentru a sprijini acest progres, care oferă multe beneficii pentru toți cetățenii”.

Membrul consiliului Director al Asociației Europene de Biomasă, domnul Didzis Palejs, a oferit un exemplu excelent referitor la ceea ce biomasa poate oferi unei țări: „În Letonia, suntem exportatori de biomasă și importatori de combustibili fosili. Dar am observat că importăm echivalentul a 7 TWh de gaze naturale pentru 55 euro/MWh și exportăm materie lemnoasă pentru energie de 7 TWh, pentru 13 Euro/ MWh. Acest lucru înseamnă că pierdem anual 280 de milioane de euro. România, cu un consum mult mai mare se confruntă cu siguranță cu aceeași problemă și o pierdere mai mare. Prin urmare, biomasa este soluția pentru eficiență energetică și pentru mai puține importuri. ”

Membrul consiliului director al Asociației Europene de Biogaz, Attila Kovacs, a prezentat stadiul biogazului și biometanului în Europa, a analizat lista lungă de avantaje pentru agricultură și producție și s-a concentrat pe potențialul din România. „În România este o economie bazată pe agricultură și producție. Ambele au deșeuri de gestionat și soluția este biogazul. Europa a adoptat deja direcția către biogaz și biometan, transformând o problemă de mediu într-o soluție. Există mai mult de 7.900 MW de biogaz, răspândit în 14.600 de proiecte, care au creat 69.000 de locuri de muncă. România are mai puțin de 10 de proiecte, astfel că puteți realiza potențialul existent aici „.

Bogdan Alecu, Director, Direcția LEADER, Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală a prezentat opțiuni de finanțare pentru sector în cadrul noului PNDR.

Laurențiu Baciu, Președinte LAPAR, a solicitat mai multe informații și exemple pentru fermieri, înainte de a lua o decizie și a întrebat retoric: „Oare de ce în toată Europa sectorul este dezvoltat iar în România încă nu este?”

De asemenea, președinții asociațiilor profesionale și federațiile s-au alăturat FORUM-ului ARBIO și au exprimat că susțin sectorul Bioenergiei:

  • Costel Olteanu, co-Președintele  Confederației Patronale Business Romania
  • Emil – Florian Dumitru, noul președinte al Federației Naționale PRO AGRO
  • Ștefan Padure, Președinte  APAR
  • Cătălin Dragostin, Președinte  ESCOROM

Investitorii și experți au fost de asemenea prezenți, dintre care:

  • Şerban Țigănaș, CEO al TEB Energy Business
  • Cristinel Popescu, Director de Genesis BioPartner
  • Loredana Mihailescu, Șef Departament Energie, CMS Cameron McKenna România, casa de avocatură cu care ARBIO colaborează pentru a elabora propunerea sa către ministere pentru Legea Biomasei și Biogazului.
  • Gabriela Soare, Senior Manager, Departamentul fondurilor și subvențiilor UE, Baker Tilly România

După ARBIO Biomass & Biogas FORUM, ARBIO Workshop pentru Culturi Energetice a unit peste 60 de participanți interesați pentru sector, care au apreciat structura discuției, cu 10 întrebări comune și răspunsuri, accelerate de către cei 4 vorbitori, toți experți în sector. Moderatorul a fost Speranţa Lilian Neagu, Consilier pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului Agriculturii, iar speakerii au fost:

  • Sandor Benko, Kontrastwege
  • Andrei Apetrei, PFA Andrei Apetrei
  • Ruben Budău, I.I. Kopacz Nandor
  • Martin Bikfalvi, Paulownia Greene Internațional

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *