ArcelorMittal Galați, unul dintre cei mai mari consumatori de gaze și energie din România, vizează creșterea producției cu 15% în 2015, în urma unor retehnologizări complexe ale fluxului primar, respectiv la Furnalul nr. 5 și la Oțelărie, precum și a finalizării cu succes a etapei de revenire în parametri a echipamentelor modernizate, a anunțat, miercuri, directorul de comunicare al combinatului, Dorian Dumitrescu.
Potrivit acestuia, la Furnalul nr. 5, lucrările, care fac parte din a doua fază a procesului de modernizare lansat în urmă cu trei ani, au inclus în principal schimbarea completă a sistemului de încărcare. Acest proiect a presupus un volum de aproximativ 91.000 de ore de lucru și nicio abatere de la regulile cardinale de securitate și sănătate.
La Oțelărie, retehnologizarea a inclus schimbarea convertizorului nr. 3 și alte lucrări de modernizare. Rezultatele înregistrate în primele luni de la finalizarea investițiilor și a perioadei de readucere în parametri au fost pozitive. În august, Furnalul nr. 5 a înregistrat cea mai mare producție lunară din ultimii 34 de ani. Investițiile sunt în conformitate cu strategia ArcelorMittal Europe, în care combinatul de la Galați are un rol cheie.
“Aceste investiții importante, care însumează 10 milioane de euro, demonstrează angajamentul ArcelorMittal față de unitatea sa din Galați. În lunile care au urmat lucrărilor, am înregistrat rezultate bune în procesul de readucere în parametri a echipamentelor modernizate, cu efecte pozitive și imediate asupra operațiunilor”, a declarat directorul general al Diviziei de Business Galați — Skopje, Bruno Ribo, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, actualele condiții tehnice creează cadrul necesar pentru stabilirea țintei de creștere a producției în 2015 de la 1,6 milioane de tone, la peste două milioane de tone.
,,Această estimare este posibilă doar datorită măsurilor luate de către autorități, în ultimele luni, pentru refacerea competitivității mediului de afaceri din România, în special în ceea ce privește restabilirea unor prețuri raționale pentru gaz și electricitate. Aceste măsuri nu ar trebui să fie temporare și trebuie menținute, pe termen lung, la același nivel”, a spus Ribo.