Acasă » Interes general » Arhitectul italian Stefano Boeri va construi două „eco-turnuri” în China

Arhitectul italian Stefano Boeri va construi două „eco-turnuri” în China

2 martie 2017
Interes general
energynomics

Arhitectul italian Stefano Boeri va construi până în anul 2018 două „eco-turnuri” în estul Chinei la Nanjing, cu obiectivul anunţat de a combate poluarea care a atins niveluri alarmante în această țară, informează Cnewsmatin.fr.

Cele două turnuri vor avea o înălțime de 200, respectiv 108 metri, și vor găzdui birouri, un hotel de lux, un muzeu și o școală de arhitectură ecologică. Turnurile vor fi acoperite cu 23 de specii de arbori și peste 2.500 de arbuști, amplasați în cascadă. Potrivit specialiștilor, vegetația va absorbi anual 25 de tone de CO2 și va produce 60 de kilograme de oxigen pe zi.

Potrivit arhitectului Boeri, pe termen lung, ambiţia este de a crea mai multe orașe „verzi” pe teritoriul Chinei pentru a stimula o dinamică ecologică în toată țara.

„Am fost invitați să proiectăm un oraș întreg unde nu va exista o clădire mare, ci între 100 și 200 de clădiri de dimensiuni diferite, cu copaci și plante pe fațade”, a explicat el pentru The Guardian, estimând că acest oraș-pădure ar putea apărea în 2020.

Dezvoltatorii proiectului consideră că aceste clădiri vor participa în mod activ și eficient la scăderea poluării din oraș, prin absorbirea prafului și a noxelor.

„Dacă în oraș s-ar construi mai multe păduri verticale, atunci ar apărea coridoare de mediu, transformând întreg orașul într-un mare parc, conectând diferite spații și ducând la creșterea spontană a vegetației. De asemenea, se va ajunge la popularea acestor zone cu diverse specii de păsări și mici animale”, explică Stefano Boeri.

Arhitectul și-a dovedit deja competența în acest domeniu, construind un ansamblu de două eco-turnuri, identice, cu o înălțime de 100 de metri, la Milano, cunoscute sub denumirea de ”Bosco Verticale”.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *